Plăţi de 7 miliarde de euro prin PNDR 2020: gradul de absorbţie a depăşit 71%

Economica.net
14 12. 2020
euro_bundles_pd_42783800

Banii au fost plătiţi beneficiarilor PNDR 2020, respectiv către fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice locale.

Din totalul fondurilor nerambursabile plătite, peste 3,6 miliarde de euro au fost efectuate pentru proiectele de investiţii în mediul rural, pentru decontarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor, pentru acţiunile şi investiţiile Grupurilor de Acţiune Locală, pentru investiţii de reducere a efectelor dezastrelor naturale.

De asemenea, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură au fost efectuate plăţile compensatorii către fermieri în valoare totală de peste 3,3 miliarde miliarde de euro.

Potrivit AFIR, pentru dezvoltarea fermelor mici, 28.326 de fermieri au beneficiat de plăţi în valoare de 217,7 milioane de euro, iar 11.320 de tinerii fermieri au primit, până în prezent, fonduri totale de peste 428 de milioane de euro.

Tot prin PNDR 2020, au fost finanţate 2.132 de investiţii de utilitate publică pentru care AFIR a plătit autorităţilor publice locale fonduri nerambursabile de peste 951,5 milioane de euro.Pentru procesarea produselor agricole au fost contractate 686 proiecte de modernizare şi dezvoltare a unităţilor de procesare, valoarea finanţărilor nerambursabile plătită fiind de peste 198,4 milioane de euro.

„Valoarea plăţilor efectuate de AFIR către Grupurile de Acţiune Locală (GAL) se ridică la 356,6 milioane de euro. Plăţile au avut ca scop acordarea de sprijin pentru dezvoltarea strategiilor de dezvoltare locală, pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale GAL şi sprijin pentru cheltuieli de funcţionare şi animare”, susţin reprezentanţii AFIR.

Pentru investiţii în exploataţii agricole şi pomicole, 2.480 de fermieri au beneficiat de fonduri europene nerambursabile de peste 731,9 milioane de euro, în timp ce investiţiile pentru dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea infrastructurii agricole şi silvice au contabilizat plăţi de 374,7 milioane de euro, bani plătiţi pentru 828 contracte de finanţare.

Doar în ultimul an, până în prezent, AFIR a efectuat plăţi în valoare de peste 1,4 miliarde de euro către fermieri. În aceeaşi perioadă, instituţia a plătit 166 milioane de euro autorităţilor locale, beneficiarii publici ai PNDR 2020. De asemenea, Grupurile de Acţiune Locală au beneficiat, prin subprogramul LEADER, de plăţi în valoare de 86,3 de milioane de euro.

„Contextul actual, epidemiologic, economic, dar şi condiţiile naturale precum seceta, au adăugat o complexitate foarte mare demersurilor pe care AFIR le-a avut de făcut pentru a asigura o absorbţie totală a fondurilor nerambursabile. Ţinta de plăţi asumată de către AFIR pentru 2020, în perspectiva unui an fără situaţii de forţă majoră sau criză climatică, a fost în octombrie 2019 de un miliard de euro. Agenţia a reuşit nu doar să îndeplinească acest obiectiv, dar l-a şi depăşit, fapt ce nu ar fi fost posibil fără implicarea şi profesionalismul atât al beneficiarilor PNDR 2020, cât şi al experţilor AFIR de la nivel central, regional şi judeţean”, afirmă directorul general al AFIR, Mihai Moraru.

Tot în acest an financiar, au fost transferate procesatorilor 65,8 de milioane de euro, iar antreprenorilor 27,3 de milioane de euro.

Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 ( PNDR) se acordă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru dezvoltarea economico – socială a spaţiului rural. Cele 14 măsuri de dezvoltare rurală au o alocare financiară de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi 1,347 miliarde de euro contribuţie naţională.