Președintele ne-a chemat la un mega-concert și ne-a tras țeapă. Da, da. Ne-a țepuit un sas. Bineînțeles că ar trebui să ne fie rușine. De-aia o să și povestesc ce-am văzut acolo, pentru cei care nu și-au luat bilet.
Începe așa: o guvernare din România lui 20 20 a ales drept substanță un clișeu atât de plictisitor că te trec transpirațiile după 3 secunde, cât durează să-l pronunți în ritmul patriarhului națiunii: grea-ua mo-ște-ni-re.
Pot pune lejer punct aici poveștii guvernului Orban 1. Dar nu e corect. Chiar dacă s-au prins mulți deja. De ce să nu suferim împreună?
O să continui cu orizontul emanat de domnul Ministru al Finanțelor, întrucât m-a obligat meseria să-i urmăresc evoluția, deci pot reda în amănunt detalii. E foarte important personajul, pentru că funcția asta e cea mai puternică după cea de premier. N-ai cum tăgădui asta, când intuiești măcar că toată bătaia politică are scop final banul. Public.
Mărturisesc că n-am reușit să surprind nici cea mai mică urmă de viziune la domnul ministru. A cântat playback sloganuri dictate de vedeta curioasă a șoului ăsta trist, backing vocals Mandolinul.
Orizontul emanat de ministrul playback s-a uitat mereu în urmă. Spre PSD, via backing vocal Mandoliul.
Cu o încăpățânare egalată doar de cea a șefului (actual) de stat, coșmarul frizerilor profesioniști a rămas în țarcul descris de Mandolin. Ca atunci când tragi un cerc cu creta în jurul unei furnici. Încercați trucul ăsta și o să vedeți live despre ce e vorba.
Profesionistul șef în ale cutumelor Finanței, școlitul lumii. Spaima leilor, care l-a făcut pe Însuși guvernatorul României să tremure, de i-au trecut frisoanele doar după miliarde cheltuite și după ce l-a ras din cartea vieții bancare, a avut doar două chestii de zis. “Nu luăm prizonieri” și “Românii trebuie să știe”. Două replici, dictate fără empatie de Mandolin, a avut în tot spectacolul ăsta de-a condusul țării, care a devenit grotesc în doar 3 luni. A părut mereu că s-a temut de întrebarea “domnule, dar matale ce vrei de fapt să faci?”. Încotro ai vrea să duci țara asta? Care e planul? Că astea erau întrebările pe care, de pildă, am tot încercat să i le pun fără succes timp de 3 luni.
Am înțeles că pesedeul e de vină. O dată, de două ori, de nouă ori. Moarte PSD! Ducă-se! Dar de viitor nimic? De drumuri, poduri, alocații, pensii, inflație, împrumuturi, dobânzi, de ce nu, FMI. E evident pentru toată lumea că elefantul de pe scenă sunt acum pensiile. Și nu suntem orbi, doar prostime plătitoare. În loc de playback, cum ar fi fost: dom’ne, hai să nu ne mai ascundem după trompa elefantului, România a depășit cheltuielile lunare când a crescut pensiile. E nasol să zici urât de pensii înainte de alegeri, este?
A mers chiar mai departe. Tot încălecat de Principele machiavelic dâmbovițean și șomer, ministrul a zis despre următoarea mărire de pensii, de aia mare, de 40%, că “va aplica legea”. Ne-a dat pe toți pe spate cu replica asta deșteaptă până la Dumnezeu. “Dom’ne, hai să te învăț o șemecherie deșteaptă, nu zi nici da, nici nu, fii ambiguu”, i-ar fi zis Mandolinul, copiind-o pe preoteasa din filmul Balanța, de Pintilie. Deștepți, smart, bărbați de stat mai avem.
Cel mai probabil, după acest spectacol greșit, cel mai prost va ieși cântărețul vizibil începător, care a dansat fix după mandolină. Domnul ministru, care n-are nici case și nici n-a șmenuit un accident filmat în plin centrul urbei. Dacă ceva are zvâc în toată această poveste, acolo e. La personajul sacrificat.
Spectacolul n-a fost vândut cinstit. S-a strâns lumea pentru Madonna și a primit un playback făcut de Naomy. Moare de ciudă Marcel Avram. Nici cea mai tare țeapă a lui n-a ajuns la sfertul ăsteia.
Da, surpriză, lumea pleacă dezamăgită de la spectacol. Înțeleg că vă doriți anticipate. Înțelept ar fi să începeți să aveți grijă ce vă doriți.