Plaza Centers are autorizaţie de construcţie pentru mallul din Timişoara, finanţat de statul maghiar

Dezvoltatorul Plaza Centers a anunţat că a obţinut autorizaţia de construcţie pentru mallul din Timişoara, finanţat în proporţie de 65% de banca  Export-Import Bank PLC, deţinută de statul ungar. 
Andrada Ghira - mar, 21 iul. 2015, 13:59
Plaza Centers are autorizaţie de construcţie pentru mallul din Timişoara, finanţat de statul maghiar

Lucrările de construcţie la Timişoara Plaza vor începe în toamna acestui şi vor fi finalizate în prima jumătate a anului 2017. Mallul va avea 120 de magazine, un hipermarket, un centru de divertisment şi o zonă cu restaurante. 

„Privim foare favorabil Timişoara; este al treilea cel mai populat oraş al României, are cea mai mică rată a şomajului din ţară şi este al doilea cel mai mare contribuitor la PIB-ul României. După o perioadă plină de tranzacţii, în care a vândut mun număr de active non-core şi am pus în circulaţie capitalul disponibil, după rambursările către deţinătorii de bonduri, în proiecte care vor susţine creşterea veniturilor”, a declarat Ran Shtarkman, CEO Plaza Centers, într-un comunicat remis Bursei de la Londra.

Dezvoltatorul nu a făcut publică valoarea investiţiei, însă cu ani în urmă, valoarea anunţată a fost de 50 de milioane de euro. 

CITEŞTE ŞI Cine mai avea planuri pentru malluri la Timişoara 

ECONOMICA.NET a relatat încă de luna trecută despre planurile avansate de a începe construcţia noului mall. În ultimele luni, Plaza Centers a vândut trei terenuri din alte oraşe din ţară (nr. Tîrgu-Mureş, Hunedoara, Iaşi) unde avea în plan construcţia de centre comerciale. În Bucureşti, compania are un parteneriat cu statul român pentru dezvoltarea proiectului Casa Radio, la care lucrările ar putea fi demarate anul viitor. Plaza mai deţine hotelul Radisson Blu din Bucureşti. Tot anul acesta se va deschide şi primul hotel Park Inn din România, după transformarea Centre Ville şi pentru care compania recrutează personal. 

Tot la Timişoara, fondul de investiţii sud-african NEPI are în construcţie un mall pe terenul fabrici Dermatita, cumpărată de la fraţii Cristescu. Mallul va avea o suprafaţă închiriabilă de 70.000 mp, dar şi un cinematograf cu o capacitate totală de 2.400 de locuri şi o suprafaţă de 4.000 mp, care va deveni cel mai mare multiplex din afara Capitalei.

Dascălu vrea să ridice cea mai înaltă clădire de birouri din Timişoara

Săptămâna trecută, Iulius Group, deţinută de omul de afaceri Iulian Dascălu, a anunţat o investiţie de 220 de milioane de euro la Timişoara, unde are în plan construcţia unui turn de birouri care va depăşi recordul atins de Sky Tower din Bucureşti la capitolul cea mai înaltă clădire din România. 

Proiectul, numit Openville, va avea o suprafaţă total construită de 594.000 mp, iar Iulius Mall Timişoara va fi integrat în acest concept. Aici vor fi construite şapte imobile de birouri clasa A, cu o suprafaţă totală de peste 131.000 mp închiriabili. 

CITEŞTE ŞI Iulian Dascălu construieşte cea mai înaltă clădire din România. Investiţia în proiect: 220 mil. euro

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...