Plenul reunit a adoptat majoritatea articolelor proiectului legii bugetului de stat
Printre amendamentele aprobate în urma dezbaterilor din plenul reunit se numără şi cel de la articolul 32 indice 1 al Legii bugetului care prevede că în anul 2013 bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor de învăţământ superior de stat din coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale se aprobă de către organul de conducere al acestora, cu acordul ordonatorului principal de credite şi al Ministerului Finanţelor Publice.
De asemenea, senatorii şi deputaţii au aprobat un alt amendament la alineatul (2) al articolul 32 al actului normativ potrivit căruia cadrele didactice netitulare calificate care au obţinut cel puţin nota şapte la examenul de titularizare susţinut în anul 2012 pot să devină titulare dacă se certifică viabilitatea postului/catedrei şi consiliul de administraţie al şcolii este de acord, potrivit Legii educaţiei naţionale. Totodată, plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a adoptat mai multe amendamente la articolele 5 şi 7 ale proiectului legii bugetului de stat care privesc încurajarea consumului de fructe în şcoli, al produselor de panificaţie şi lapte.
Parlamentarii au adoptat şi un alt amendament privitor la finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul sectoarelor şi municipiului Bucureşti, respectiv pentru sistemul de protecţie a copilului, centrele de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, la drepturile privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional.
La articolul 7 al legii a fost adoptat un amendament care prevede interzicerea finanţării lucrărilor de investiţii noi dacă nu sunt asigurate surse de finanţare a lucrărilor de investiţii/activităţi în continuare, astfel încât să se respecte graficele de execuţie/termenele de punere în funcţiune sau datele de finalizare a proiectelor aflate în implementare.