Plenul Senatului a respins cererea de începere a urmăririi penale a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă

Senatorii au respins, luni, cererea procurorului general de încuviinţare a începerii urmăririi penale, pentru ucidere din culpă, a fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea, cu 73 de voturi ”contra” cererii Parchetului General, 45 ”pentru” şi şase abţineri, potrivit News.ro. 
Economica.net - lun, 19 sept. 2016, 15:46
Plenul Senatului a respins cererea de începere a urmăririi penale a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă

Vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru a anunţat că rezultatul votului va fi trimis procurorului general în cursul acestei seri.

În cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, fostul vicepremier Gabriel Oprea le-a cerut colegilor senatori să voteze împotriva cererii DNA ce încuviinţare a urmăririi penale în dosarul poliţistului Bogdan Gigină, în care procurorii îl acuză de ucidere din culpă, precizând că în noaptea tragediei el se afla pe bancheta din spate şi ministrul de Interne nu dă comenzi referitor la viteză sau traseu.

„Vreau doar să explic foarte simplu şi scurt că în seara tragediei veneam de la o instituţie pe linia securităţii naţionale, nu veneam de la restaurant. Totul e documentat la secundă. Sunt aici colegi care au fost miniştri de Interne. Există o bază legală din anul 2000. Fiecare ministru de Interne, ministru de stat, vicepremier, există deci baza legală, pentru un antemergător. În seara aceea, în jur de orele 19.00 aveam antemergătorul în faţă, în urma cercetării viteza maşinii de poliţie era viteza legală. Cea în care mă aflam eu, atenţie, pe bancheta din spate, nu o conduceam, aveam viteza legală. Din păcate, s-a întâmplat această tragedie. Un tânăr poliţist a căzut într-una din cele trei gropi din centru Capitalei. O mare tragedie. Sunt reguli foarte clare. Nu ministrul de Interne stabileşte traseul, nu dă comenzi vis a vis de viteză, nu am dat niciodată, nici nu puteam să discut cu tânărul coleg de pe motocicletă”, a spus Oprea, în plenul Senatului.

Gabriel Oprea susţine că nu poate fi acuzat de uciderea din culpă întrucât nu conducea maşina în care se afla, iar cauza morţii poliţistului au fost gropile de pe traseu.

„Am trăit un coşmar. (…) Sunt un om care a căutat întodeauna să-mi fac datoria. Repet. Aflat pe bancheta din spate nu puteam să comit această ucidere din culpă. Cred că greşeala, cred că ceea ce a determinat au fost cele trei gropi, spre aici trebuie îndreptate toate cercetările, care au fost prost semnalizate. Acest lucru s-a întâmplat în acea seară. Vă rog să votaţi împotriva acestei cereri”, a mai spus Oprea.

Plenul Senatului a început, la ora tramsmiterii acestei ştiri, dezbaterea cererii de urmărire penală a fostului vicepremier Gabriel Oprea, acuzat de procurorii DNA de ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, după ce Comisia juridică a Senatului a dat un aviz favorabil încuviinţării urmăririi penale.

Plenul Senatului urmează să dea un vot secret, cu bile, pe cererea DNA. Liderul PSD Liviu Dragnea a afirmat că senatorii PSD vor vota oconform conştiinţei, în timp ce copreşedintele PNL Alina Gorghiu a spus că senatorii PNL vor vota la vedere, pentru cererea de începere a urmăririi penale.

Comisia juridică a dat un aviz favorabil începerii urmăririi penale a lui Gabriel Oprea, în urma unei şedinţe desfăşurate miercuri în care a fost audiat şi fostul ministru de Interne, audiere care a durat mai puţin de zece minute. Avizul comisiei este unul consultativ.

Te-ar mai putea interesa și
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea de 4.900 mc/s, apoi staţionar cu tendinţă de scădere la sfârşitul......
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...
Turcia plănuiește să deschidă trei centrale nucleare până în 2035
Turcia plănuiește să deschidă trei centrale nucleare până în 2035
Turcia intenţionează să construiască trei centrale nucleare până în 2035, a anunţat vineri ministrul turc al Energiei ...
Mark Rutte anunță că NATO își va consolida prezența în Marea Baltică, după ce un cablu submarin care făcea legătura între Finlanda și Estonia a fost avariat
Mark Rutte anunță că NATO își va consolida prezența în Marea Baltică, după ce un cablu submarin care făcea legătura ...
NATO îşi va consolida prezenţa în Marea Baltică în urma avarierii cablului electric submarin Estlink 2, a declarat ...