Ploile abundente din Africa de Vest au dus cotațiile la cacao în jos, tendință care ar putea continua

Cotaţiile futures la cacao sunt în scădere, în urma ploilor favorabile pentru recoltele din Vestul Africii şi a analizei Rabobank, care consideră că "raliul istoric" din acest an a atins probabil nivelul maxim, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 10 mai 2024, 18:57
Ploile abundente din Africa de Vest au dus cotațiile la cacao în jos, tendință care ar putea continua

Cel mai tranzacţionat contract la cacao la Bursa de la New York a scăzut vineri cu 2,5%, la 8.482 de dolari tona. La mijlocul lunii aprilie, cotaţiile futures la cacao au atins nivelul record de 11.000 de dolari tona, pe fondul temerilor privind deficitul de aprovizionare. În acest context, se înmulţesc îngrijorările că sectorul nu va putea să îşi asigure suficiente boabe de cacao, ceea ce reprezintă o veste proastă pentru consumatori, dacă producătorii de ciocolată vor continua să transfere costurile pe seama lor sau să vândă batoane de ciocolată mai mici sau care conţin mai puţină ciocolată.

Deşi volatilitatea rămâne ridicată, tranzacţiile din ultimele zile au arătat o reducere a cotaţiilor, după majorările din ultimele săptămâni.

Chiar dacă preţurile revin rapid la un nivel „normal”, perioada de vârf a fost depăşită, susţine analistul Rabobank Paul Joules, care se aşteaptă la continuarea declinului cotaţiilor.

„O combinaţie între cererea globală slabă şi nivelul producţiei, în special din ţările care nu au preţuri fixe la poarta fermei, vor ajuta la atenuarea incertitudinilor privind preţurile în viitor. Totuşi, este posibil ca şi în următorii ani să se menţină preţurile ridicate la cacao”, a adăugat Joules.

Traderii urmăresc evoluţiile culturilor din Vestul Africii, unde recoltele slabe au dus la al treilea deficit anual de aprovizionare. În următoarele zile sunt aşteptate ploi în ţările din Vestul Africii, conform datelor Maxar Technologies Inc.

„Potenţialele ploi vor sprijini culturile şi ar putea îmbunătăţi umiditatea solului în unele zone”, se arată în analiza Rabobank.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...