Plumb anunţă două programe pentru a asigura trecerea tinerilor de la sistemul de educaţie la piaţa forţei de muncă

Economica.net
27 10. 2015
oameni_67643945607765434_87840900

‘Vrem să creăm la nivel naţional un ‘Program naţional de ucenicie’. Avem nevoie să dezvoltăm în România un ‘Program naţional de stagii’, astfel încât să putem să asigurăm şi trecerea de la sistemul de educaţie la piaţa forţei de muncă a celor care nu au trecut într-o etapă superioară, respectiv la facultate, universitate, cât şi absolvenţilor de studii superioare. În acest sens, avem nevoie de sprijinul dumneavoastră (mediu de afaceri, n.r.) pentru a crea aceste două programe naţionale care să fie consistente, cu măsuri pragmatice, aplicate pe termen scurt şi mediu’, a menţionat Rovana Plumb.

Ministrul Muncii a subliniat că Guvernul şi Ministerul Muncii vor sprijini toţi angajatorii şi a recomandat reprezentanţilor mediului de afaceri să acceseze toate axele prioritare care sunt cuprinse în Programul Operaţional Capital Uman.

De asemenea, Guvernul acordă o mare atenţie în ceea ce priveşte rata de ocupare în rândul tinerilor. În acest sens, ministrul Muncii a precizat că şomajul în rândul tinerilor a scăzut în trimestrul II faţă de trimestrul I al acestui an, de la 24,5% la 20,5%.