Plumb: Taxa auto este în analiză. Trebuie să ţinem cont că 6 mil. de oameni sunt în pragul sărăciei

18 06. 2012
inmatriculari_30487900

Rovana Plumb a precizat că a avut trei întâlniri de lucru privind taxa de primă înmatriculare. Ministrul a precizat că din grupul de lucru fac parte reprezentanţi din Ministerul Economiei, Ministerul de Finanţe, Ministerul Transporturilor, Registrul Auto Român şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

„Deocamdată doar analizăm, dar mesajul dat colegilor din grupul tehnic este că trebuie să ţină cont că în România sunt şase milioane de oameni care sunt în pragul sărăciei şi trebuie să venim în sprijinul lor”, a spus ministrul Mediului.

Rovana Plumb a explicat că în cazul taxei auto se va ţine cont de normele europene.

„Vom merge pe o variantă care este în acord cu normele europene. Nu trebuie să inventăm noi apa caldă. Vom ţine cont de normele europene şi le vom adapta specificului nostru”, a precizat ministrul Mediului.

Începând din acest an, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este redusă cu până la 25%.

În acelaşi timp, în luna ianuarie, Guvernul a decis ca taxa de primă vânzare a maşinilor înmatriculate înainte de 2007 să fie suspendată până la începutul anului viitor, urmând ca persoanele care au plătit deja această taxă să primească banii înapoi.

În ordonanţa de suspendare a taxei auto de primă vânzare se arăta că, prin această măsură, bugetul Fondului pentru mediu a fost privat de 336 milioane lei, reprezentând veniturile care ar fi fost obţinute prin impunerea la plată a tuturor autovehiculelor înmatriculate rulate, pentru care este transcris dreptul de proprietate. O altă pierdere de venituri, estimată la 240 milioane lei, era indicată din reducerea valorii taxei auto cu până la 25%.

Taxa auto a fost introdusă de Guvern în luna aprilie 2008, fiind calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte, pe baza capacităţii cilindrice şi emisiilor de dioxid de carbon.

În 2009, pe fondul scăderii drastice a numărului de înmatriculări auto, încasările statului din taxa de poluare pentru autovehicule au fost de aproximativ 630 milioane lei, cu peste un miliard de lei mai puţin decât indicau estimările iniţiale.

Pentru anul trecut, pe fondul majorării taxei, Guvernul a estimat încasări din taxa auto de aproximativ două miliarde lei, cu 437,5 milioane lei peste prognoza veniturilor atrase din această sursă în 2010 şi de trei ori mai mult decât încasările înregistrate în 2009.

Pentru anul trecut, Guvernul a majorat cuantumul taxei auto în medie cu 45-50%, dar cu o creştere dublă sau aproape triplă pentru vehicule poluante.

Reprezentanţi ai unor companii din piaţa de profil au apreciat atunci că o creştere a nivelului taxei de poluare va duce la diminuarea drastică a importului de maşini second hand, intensificându-se astfel comerţul prin dealeri, cu vehicule rulate deja înmatriculate în ţară.