Plumb: Toate autorităţile de management sunt acreditate. Am dat drumul la solicitări de rambursare de 172 milioane de euro
‘În momentul de faţă, toate autorităţile de management sunt acreditate, suntem în linie cu Comisia Europeană. Am dat drumul deja la solicitări de rambursare de 172 de milioane de euro, avem o depăşire în ceea ce priveşte cererile de rambursare, faţă de prognozat, cu 60% pe luna iulie’, a declarat Rovana Plumb la începutul şedinţei de Guvern.
Totodată, Rovana Plumb a mulţumit celor care s-au implicat în finalizarea acreditării autorităţilor de management.
‘A fost o muncă desfăşurată în permanenţă şi într-un ritm alert, mulţumind pe această cale tuturor colegilor, colegelor, dumneavoastră, domnule prim-ministru, pentru susţinere, Autorităţii de Audit, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului Român de Informaţii, care şi-au adus contribuţia în funcţionarea sistemului MySMIS 2014’, a spus Plumb.
Potrivit Rovanei Plumb, în momentul de faţă, există contracte de 4,3 miliarde de euro cărora le este asigurată plata în permanenţă.
‘Vreau să fac un apel cu această ocazie către toţi beneficiarii de a transmite cereri de plată, astfel încât să le asigurăm decontarea în maxim zece zile de la primirea acestora şi, de asemenea, să depună în continuare proiecte. În momentul de faţă, avem contracte în sumă de 4 miliarde 300 de milioane de euro, cărora le asigurăm plata în permanenţă’, a spus Plumb.
La rândul său, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a precizat că toate fondurile europene în domeniul Agriculturii vor fi aduse ‘la timp’, în ţară.
‘Referitor la fondurile europene, (…) România are, la ora actuală, (…) 2 miliarde 225 de milioane, în ţară, bani de la Uniunea Europeană. Am transmis o cerere de restituire pentru lunile următoare, încă de 313 milioane euro (…) Toţi banii pentru Agricultură vor fi aduşi în ţară la timp, în aşa fel încât fermierii să aibă sumele necesare, iar Guvernul să-şi realizeze obiectivul de guvernare în această direcţie’, a afirmat Daea.