George Ivașcu și-a dat demisia de la conducerea Teatrului Metropolis. Mesaj pentru Nicuşor Dan
Într-o scrisoare adresată primarului general al Bucureștiului, Nicușor Dan, George Ivaşcu îl acuză de „subfinanțarea cronică” a acestui teatru, relatează RomaniaTV.net.
George Ivaşcu aminteşte faptul că a construit de la zero Teatrul Metropolis, un teatru axat pe proiecte punctuale, puse în scenă şi jucate atât de regizori şi actori consacraţi, cât şi de începători promiţători, multe dintre ele fiind de un real succes în viaţa culturală a capitalei.
În urma evaluării lansate de Nicușor Dan, actorul George Ivașcu, managerul teatrului Metropolis, a luat nota 7,94. Conform procedurii de evaluare, managerii de teatru care iau o notă peste 7 își continuă contractul, dar cei care iau o notă mai mică de 8 nu mai au dreptul să participe la evaluarea finală, conform aprecierii PMB.
Marinela Țepuș, directorul Teatrului Nottara, este singura care a obţinut notă sub 7 şi urmează să fie demisă. Într-o scrisoare deschisă publicată şi pe contul de Facebook, Marinela Ţepus acuză „execuţia a patru manageri ai unor institutii publice de cultura din subordinea PMB si CGMB”.
„Conform calendarului trimis de catre Directia pe care o conduceti, suntem in etapa de analiza a contestatiilor! Depunerea acestora este facuta “in termen de trei zile lucratoare” de la evaluare, adica pana azi, miecuri 13 aprilie a.c., iar analiza si raspunsurile se dau in alte “trei zile lucratoare de la data expirarii termenului pentru depunerea contestatiei”, adica pana luni, 18 aprilie a.c.
Nu cumva va antepronuntati, prin acest comunicat, recunoscand public executia pe care ati pregatit-o cu minutiozitate si dezinformandu-l permanent pe Domnul Primar General in legatura cu activitatea managerilor de teatru? Transmitand ca evaluarile s-au incheiat si rezultatele evaluarilor ticluite cu grija de dvs inainte de a ni se lasa dreptul (fie si firav) la aparare, demonstreaza faptul ca acestea erau cunoscute chiar inainte de inceperea “spectacolului” de culise, regizat cu necunoasterea legilor, chiar de dvs!
Stimate Domnule Primar General,
in calitate de om de teatru cu o cariera de 32 de ani in domeniu, dintre care 27 petrecuti in Teatrul Nottara, fara a fi suspectata vreodata, pana acum, de incorectitudine sau rea-credinta, va rog sa opriti abuzurile/hartuirea la care sunt/suntem supusi in aceste zile!
Va rog, in numele celor 85 de semnatari ai scrisorii pe care ati primit-o din partea colegilor mei, sa crutati Teatrul Nottara de razboaie inutile, de scindari ale echipei, toate regizate cu maiestrie de Doamna Liliana Fedorca, pentru a fi inlaturata, abuziv, de la conducerea teatrului.
Sunt sigura ca veti proceda cu intelepciune, asa ca va multumesc!”, a scris Marinela Ţepuş.
Şi Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii, acuză că evaluarea nu a fost făcută corect și cere anularea procedurii. La fel ca Marinela Ţepuş, Felicia Filip a contestat modul de organizare și desfășurare a evaluării finale a managementului Operei Comice pentru Copii și rezultatul final obținut, nota 8,59, pe care o consideră „insuficientă pentru continuarea activității de manager”.
„MOTIVE FORMALE:
1. Depășirea cu peste 6 (șase) luni a termenului obligatoriu de organizare a evaluării finale a managementului Operei Comice pentru Copii.
2. Ignorarea notelor obținute la precedentele evaluări anuale, note care au fost peste 9; 8,59 este inexplicabil și în dezacord cu cele din ultimii 4 ani.
3. Niciunul dintre membrii Comisiei de evaluare nu are competențe recunoscute la nivel universitar în domeniul de activitate specific al Operei Comice pentru Copii, aprobat prin Regulamentul de organizare și funcționare, și anume cel muzical: operă, operetă, musical, balet, deși, Slavă Domnului, există o mulțime de instituții de acest gen în țară.
4. Etapa interviului, conform înregistrării disponibile în spațiul public,, nu a cuprins dezbateri reale și aplicate între managerul evaluat și membrii comisiei în privința aspectelor negative (exclusiv și tendențios formulate) reținute din analiza raportului de activitate. Întrebările adresate / răspunsurile formulate nu au stat la baza formulării concluziilor din raportul comisiei”, spune echipa managerială de la Opera Comică pentru Copii.
Știrea inițială
Primăria Capitalei anunţă noi rezultate în urma evaluării managementului instituţiilor de cultură din subordinea Municipalităţii pentru anul 2021, relatează Agerpres.
Potrivit acestora, până în prezent, cele mai bune rezultate au fost obţinute de către: managerul Teatrului de Animaţie Ţăndărică, Călin Octavian Mocanu (9,76), directorul Teatrului Masca, Dana Anca Florea (9,55), şi directorul Muzeului Municipiului Bucureşti, Adrian Aurel Majuru (9,45).
PMB a anunţat până în prezent rezultatele a 13 evaluări, din totalul de 16:
– Călin Octavian Mocanu, managerul Teatrului de Animaţie Ţăndărică – 9,76.
– Dana Anca Florea, managerul Teatrului Masca – 9,55;
– Adrian Aurel Majuru, managerul Muzeului Municipiului Bucureşti – 9,45;
– Gheorghe Colceag, managerul Teatrului Mic – 9,37;
– Ioan Cristescu, managerul Muzeului Naţional al Literaturii Române – 9,21;
– Petre Gabriel Coveşeanu, managerul Teatrului Ion Creangă – 8,99;
– Ramona Ioana Mezei, managerul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti – 8,83;
– Mariana Duliu, managerul Casei de Cultură Fr. Schiller – 8,71;
– Petronela Tegu, managerul Şcolii de Artă Bucureşti – 8,61;
– Gheorghe Mihăiţă, managerul Teatrului de Comedie – 8,46;
– Teodora Lazăr, managerul Teatrului Odeon – 8,46;
– Vasile Muraru, managerul Teatrului de Revistă Constantin Tănase – 8,23 raport (pdf);
– George Vladimir Ivaşcu, managerul Teatrul Tineretului Metropolis – 7,94.
PMB a evaluat, în perioada 6 – 12 aprilie, activitatea celor 16 manageri de instituţii de cultură din Capitală subordonate municipalităţii.
Managerii instituţiilor de cultură trec prin două tipuri de evaluări: anuală şi finală, realizată la expirarea perioadei contractului de management. Dintre cei 16 manageri care au fost supuşi evaluării, 12 au trecut prin evaluarea anuală, iar restul de patru prin evaluarea finală (Opera Comică pentru Copii, Teatrul Excelsior, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Muzeul Naţional al Literaturii Române).
Managerii care obţin o notă mai mare de 7 la evaluarea anuală îşi continuă contractul de management; cei care obţin o notă mai mică de 8 nu mai au dreptul să participe la evaluarea finală, iar în cazul celor care iau sub nota 7, contractul de management încetează imediat, autoritatea publică fiind obligată să demareze organizarea unui nou concurs de management, a precizat Primăria Capitalei.
În cazul evaluărilor finale, dacă managerii obţin peste nota 9, vor avea dreptul exclusiv de a depune un nou proiect de management, pe când cei care obţin sub nota 9 vor putea depune un proiect de management în condiţii de concurs, alături de alţi aplicanţi pentru poziţia de manager al instituţiei de cultură, explică municipalitatea.
Sursa foto: Facebook/Teatrul Metropolis