PMB: Administraţia Străzilor va demara, în aprilie, lucrări de construire a trotuarelor pe şoseaua Prelungirea Ghencea

Administraţia Străzilor va demara, în luna aprilie, lucrări de construire a trotuarelor pe şoseaua Prelungirea Ghencea, în prezent fiind remediate deficienţele din carosabil şi marcate trecerile de pietoni, a informat vineri Primăria Capitalei, printr-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Economica.net - vin, 24 mart. 2017, 10:25
PMB: Administraţia Străzilor va demara, în aprilie, lucrări de construire a trotuarelor pe şoseaua Prelungirea Ghencea

Potrivit sursei citate, la iniţiativa primarului general, Gabriela Firea, la sediul municipalităţii, a avut loc o şedinţă de lucru la care au participat toţi factorii responsabili cu identificarea unor soluţii pentru decongestionarea traficului din zona Prelungirea Ghencea.

În cadrul întâlnirii, la care au fost prezenţi şi membri ai asociaţiei ‘Iniţiativa Prelungirea Ghencea’, reprezentanţii administraţiei au dat asigurări că vor face toate demersurile pentru deblocarea conflictului de trafic din zonă, situaţie care trenează de aproape zece ani.

Directorul Administraţiei Străzilor, Mirela Ioniţă, a anunţat că se fac deja demersuri pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii locuitorilor din zonă.

‘În data de 22 martie a început marcarea trecerilor de pietoni şi au fost demarate lucrări de reparaţii pe porţiunile unde au apărut gropi. De asemenea, până la supralărgirea şoselei, a fost găsită o soluţie provizorie pentru siguranţa pietonilor: vor fi construite trotuare (cu o garanţie de patru ani), pe o lungime de 3 km, până la limita administrativă cu judeţul Ilfov. Trotuarele vor avea o lăţime de 1,5 m astfel încât să permită şi circulaţia bicicletelor. Construirea acestora vă începe în luna aprilie şi va dura aproximativ o lună şi jumătate’, menţionează comunicatul de presă.

Primăria Municipiului Bucureşti a alocat suma de 5.000.000 de lei pentru obiectivul de investiţii penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti, în proiectul de buget pentru anul 2017.

‘Suma a fost alocată pentru întocmirea unui nou studiu de fezabilitate şi a unui Plan Urbanistic Zonal, care să corespundă situaţiei actuale din teren, având în vedere că zona s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. În urma demersurilor municipalităţii, acest proiect va fi inclus în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti – Ilfov 2016-2030’, mai arată comunicatul de presă.

La şedinţa de lucru au participat consilieri personali ai primarului general, consilieri municipali, precum şi reprezentanţi ai Direcţiei Transporturi şi ai Direcţiei Politici Publice, alături de reprezentanţi ai Administraţiei Străzilor, ai Regiei Autonome de Transport Bucureşti, ai Ministerului Transporturilor, ai Brigăzii de Poliţie Rutieră, ai Primăriei Sectorului 6 şi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

În paralel cu proiectul municipalităţii, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va realiza un pasaj suprateran peste centura Capitalei şi calea ferată, ce ar trebui să fluidizeze circulaţia rutieră în zona intersecţiei dintre ieşirea din Bucureşti spre Domneşti, dinspre Prelungirea Ghencea, şi centura Capitalei, unde, în prezent, se creează frecvent ambuteiaje.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie definitivă – Claas Regional Center Europe şi Claas Global Sales au încălcat Legea Concurenţei prin fixarea preţurilor de vânzare pentru produsele marca „Claas”. Consiliul Concurenţei a câştigat procesul
Decizie definitivă – Claas Regional Center Europe şi Claas Global Sales au încălcat Legea Concurenţei prin fixarea ...
Companiile Claas Regional Center Europe şi Claas Global Sales au încălcat Legea Concurenţei prin fixarea preţurilor de vânzare pentru produsele marca "Claas", conform deciziei definitive......
De ce să aștepți? Investește acum într-un apartament finalizat în AXXIS Nova Resort & SPA
De ce să aștepți? Investește acum într-un apartament finalizat în AXXIS Nova Resort & SPA
Oportunitățile vin și pleacă, însă, dacă nu luați o decizie rapidă, este foarte probabil să pierdeți anumite avantaje ...
Se schimbă banii. Cum vor arăta noile bancnote
Se schimbă banii. Cum vor arăta noile bancnote
Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat, marţi, un concurs public pentru grafica viitoarelor bancnote euro, care constituie ...
Autostrăzi excluse din PNRR: A7 Dumbrava – Mizil, A7 Buzău – Focșani, capetele A8 Tg Mureș – Tg Neamț și A3 Nădășelu – Poarta Sălajului – UPDATE
Autostrăzi excluse din PNRR: A7 Dumbrava – Mizil, A7 Buzău – Focșani, capetele A8 Tg Mureș – Tg Neamț ...
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat marți că România nu va pierde niciun ban din PNRR pe transporturi, ...