PMB: Decizia CCR privind societăţile rezultate din reorganizarea regiilor autonome nu se poate aplica STB

Economica.net
15 02. 2019
otokar_675849857849_21813400

„Societatea de Transport Bucureşti SA a fost înfiinţată prin reorganizarea fostei Regii Autonome de Transport Bucureşti, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 55/ 22.02.2018, adoptată cu votul a peste două treimi din numărul total al consilierilor municipali. În ceea ce priveşte motivarea Curţii Constituţionale a României (…), pentru Societatea de Transport Bucureşti SA nu se poate aplica Decizia prin care s-a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind actul normativ referitor la reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, întrucât acţionarii STB SA sunt Municipiul Bucureşti, prin Consiliul general, şi Judeţul Ilfov, prin Consiliul judeţean”, se arată într-o precizare a Municipalităţii.

În plus, hotărârea Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGM) de înfiinţare a Societăţii de Transport Bucureşti SA, prin reorganizarea fostei RATB, nu a făcut obiectul vreunei hotărâri a instanţei de anulare a unor hotărâri adoptate în anul 2017 de CGMB, care vizau înfiinţarea a 22 de noi companii, relevă sursa citată.

Conform acesteia, Societatea de Transport Bucureşti SA este considerată o companie veche, nu una nou înfiinţată. STB SA figurează la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ca fiind o companie în funcţiune încă din anul 1990, fiind înfiinţată sub denumirea RATB-RA, prin Decizia nr.1179 a Primăriei Municipiului Bucureşti.

„Precizăm că informaţiile apărute în presă au fost preluate şi distribuite pe pagina personală de Facebook a domnului Gabriel Dumitraşcu, actualmente candidat PNL la primărie, în disperare de cauză, neştiind cum să justifice felul în care a condus RADET şi faptul că nu a făcut nimic pentru a salva regia de termoficare de situaţia dezastruoasă în care a ajuns astăzi. Domnul Gabriel Dumitraşcu a mai făcut declaraţii nefundamentate la data de 24.01.2019, într-un articol publicat de cotidianul Evenimentul Zilei, intitulat ‘Avarii RADET. Ce trebuie să faci pentru a-ţi recupera banii. De ce este STB ilegal'”, arată PMB.

Societatea de Transport Bucureşti SA atrage atenţia că răspândirea sau comunicarea de informaţii false constituie faptă penală, iar STB SA îşi rezervă dreptul de a acţiona în consecinţă, mai relevă PMB.

Autorităţile administraţiei publice locale nu pot avea calitatea de acţionar în societăţile comerciale rezultate din reorganizarea regiilor autonome, arată judecătorii Curţii Constituţionale în motivarea deciziei prin care au admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind actul normativ referitor la reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.

„În consecinţă, pentru motivele reţinute de Curte în privinţa consiliilor locale, aplicabile prin prisma argumentaţiei din considerentele prezentei decizii tuturor autorităţilor administraţiei publice locale, niciuna dintre aceste autorităţi publice nu poate avea calitatea de acţionar în societăţile comerciale rezultate din reorganizarea regiilor autonome. Această calitate o pot avea unităţile administrativ-teritoriale, alături de stat, care este nominalizat distinct de legea criticată. Ca urmare, sunt întemeiate criticile formulate de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate în raport cu prevederile articolul 121, cu raportare la articolul 1 alineatul (5) din Constituţie, în sensul încălcării statutului constituţional al autorităţilor administraţiei publice locale”, notează CCR în motivare.