PMB: Eco-voucherele acordate în schimbul autovehiculelor uzate vor intra în curând în posesia beneficiarilor

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă că va semna în curând contractul cu operatorul economic care a câştigat licitaţia pentru tipărirea eco-voucherelor aferente Programului de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare, după care acestea vor ajunge în posesia celor 4.193 de proprietari eligibili, relatează Agerpres. 
Economica.net - sâm, 06 apr. 2019, 07:52
PMB: Eco-voucherele acordate în schimbul autovehiculelor uzate vor intra în curând în posesia beneficiarilor

Conform unui comunicat de presă transmis sâmbătă de PMB, contractul cu operatorul economic se află pe circuitul de avizare, iar, după semnare, Primăria Capitalei va publica pe site-ul propriu (www.pmb.ro, secţiunea „Eco-voucher în schimbul unui autovehicul uzat”) lista beneficiarilor şi va lansa comanda pentru tipărire.

Acestea vor ajunge în posesia beneficiarilor în termen de 15 zile lucrătoare de la data transmiterii de către municipalitate a comenzii de tipărire şi vor fi distribuite prin curier, care va avea obligativitatea contactării telefonice prealabile a destinatarului, cu încercarea livrării plicului de minimum trei ori.

În paralel cu demararea distribuirii eco-voucherelor, Primăria Capitalei va publica pe site-ul propriu lista magazinelor partenere în care beneficiarii programului le vor putea utiliza.

PMB menţionează că, în urma verificării documentelor depuse de către proprietarii de autovehicule uzate acceptaţi în program, a rezultat un număr de 4.193 de proprietari eligibili din totalul de 4.241 de dosare depuse.

Potrivit sursei citate, 48 de dosare au fost respinse întrucât participanţii nu au respectat termenele prevăzute în regulament. Astfel, au existat cazuri în care proprietarii acceptaţi în program şi-au casat autovehiculul uzat înainte de data publicării listei celor acceptaţi – 23 noiembrie 2018, cât şi proprietari care şi-au casat/radiat autovehiculul sau şi-au depus dosarul după data limită – 21 februarie 2019.

Voucherele vor putea fi folosite pentru achiziţionarea unui automobil nou, non-diesel, cu normă de poluare Euro 6 sau a altor mijloace de transport cu grad redus de poluare, Euro 6 sau electrice (de exemplu motociclete, mopede, biciclete electrice etc) şi nu se pot cumula cu tichetele oferite în cadrul Programului Rabla.

De asemenea, persoanele care nu doresc să îşi mai cumpere o altă maşină vor avea posibilitatea să îşi achiziţioneze electronice sau electrocasnice din magazinele partenere în program, cu respectarea prevederilor regulamentului.

Te-ar mai putea interesa și
Norvegia vrea să restabilească obligația de construire de adăpturi antiaeriene în clădirile noi
Norvegia vrea să restabilească obligația de construire de adăpturi antiaeriene în clădirile noi
Invocând riscuri de război, Norvegia a anunţat vineri că vrea să restabilească obligaţia construirii de adăposturi antiaeriene în clădirile noi, una dintre cele circa o sută de măsuri......
Camera Reprezentanților a SUA a votat în favoare unei legi prin care sunt impuse sancțiuni împotriva CPI, după emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Camera Reprezentanților a SUA a votat în favoare unei legi prin care sunt impuse sancțiuni împotriva CPI, după emiterea ...
Camera Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite a votat joi pentru sancţionarea Curţii Penale Internaţionale (CPI) ...
Animawings concurează TAROM cu prețuri de la 55 de euro pentru un bilet dus-întors pe ruta Cluj-Napoca-București
Animawings concurează TAROM cu prețuri de la 55 de euro pentru un bilet dus-întors pe ruta Cluj-Napoca-București
Compania aeriană Animawings, deținută de Christian Tour, începe pe 15 ianuarie operarea primului zbor de la Cluj-Napoca ...
Azerbaidjanul a suspendat livrările de gaze naturale către Bulgaria până pe 11 ianuarie
Azerbaidjanul a suspendat livrările de gaze naturale către Bulgaria până pe 11 ianuarie
Compania bulgară de distribuţie a gazelor Bulgargaz EAD a fost înştiinţată de faptul că Azerbaidjanul a suspendat ...