PMB: Mijloace de transport suplimentare şi program prelungit al RATB, pentru meciul România-Ungaria

RATB va suplimenta mijloacele de transport care fac legătura cu Arena Naţională şi îşi va prelungi programul, în 6 septembrie, pentru meciul România-Ungaria, s-a stabilit în cadrul comandamentului convocat la Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) privind desfăşurarea meciului.
Economica.net - J, 29 aug. 2013, 15:26
PMB: Mijloace de transport suplimentare şi program prelungit al RATB, pentru meciul România-Ungaria

Primarul general, Sorin Oprescu, a convocat, joi, la sediul PMB, comandamentul privind organizarea şi desfăşurarea meciului România-Ungaria care va avea loc în data de 6 septembrie, de la ora 21.00, pe Arena Naţională, se arată într-un comunicat al municipalităţii.

Edilul a solicitat Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) să suplimenteze liniile de transport în comun care fac legătura cu stadionul şi să prelungească programul de circulaţie a acestora, astfel încât participanţii la meci să poată avea la dispoziţie cât mai multe mijloace de deplasare.

„RATB va înfiinţa curse speciale pentru transportul suporterilor străini către Arena Naţională, care vor pleca de la Gara de Nord şi din Centrul Istoric”, mai precizează sursa citată.

În ceea ce priveşte asistenţa medicală, aceasta va fi asigurată de Administraţia Spitalelor, prin cele şapte cabinete medicale aflate în incinta Arenei Naţionale. Astfel, 60 de medici şi asistenţi medicali vor asigura serviciile medicale pe perioada meciului, iar împreună cu Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, vor fi asigurate opt ambulanţe cu echipaje medicale.

În cadrul comandamentului s-a mai stabilit ca reprezentanţii Jandarmeriei, Poliţiei Rutiere şi Poliţiei Locale să ia măsurile necesare pentru desfăşurarea evenimentului în condiţii de siguranţă.

Totodată, pentru a preîntâmpina eventualele acte de indisciplină, s-a stabilit ca, în ziua meciului, vânzarea băuturilor alcoolice în zona din jurul stadionului să fie intrezisă între orele 13.00 şi 24.00.

Sorin Oprescu a mai cerut reprezentanţilor Direcţiei Utilităţi Publice să se asigure de buna funcţionare a iluminatului public în zona stadionului, iar operatorilor de salubritate le-a cerut să salubrizeze corspunzător arterele din perimetrul Arenei Naţionale, atât înainte de eveniment, cât şi după încheierea acestuia.

La sedinţă au participat toţi reprezentanţii autorităţilor implicate în desfăşurarea evenimentului, cei ai instituţiilor responsabile de ordinea şi liniştea publică şi de siguranţa persoanelor, dar şi direcţiile din Primăria Capitalei implicate în organizarea acestui eveniment sportiv.

Te-ar mai putea interesa și
Câți bani face industria de apărare deținută de stat: afaceri record pentru câteva fabrici de armament
Câți bani face industria de apărare deținută de stat: afaceri record pentru câteva fabrici de armament
Ministrul Economiei, Radu Miruţă a afirmat, sâmbătă, la Prima TV, că speră ca România să primească mai mulți bani prin programul Uniunii Europene pentru reînarmare, în valoare de 800 de......
România a ajuns în finale la Premiile UE pentru produse ecologice 2025 cu două proiecte. Unul aparține unei direcții agricole
România a ajuns în finale la Premiile UE pentru produse ecologice 2025 cu două proiecte. Unul aparține unei direcții ...
Un producător de miere bio și o piață volantă organizată de o direcție agricolă din România se află printre finaliștii ...
Preşedintele Vucic spune că nu va ceda în faţa manifestanţilor
Preşedintele Vucic spune că nu va ceda în faţa manifestanţilor
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a afirmat duminică că nu va ceda în faţa zecilor de mii de manifestanţi adunaţi ...
UPDATED. Ce spune dezvoltatorul CTP. Incendiu la depozitul retailerului LPP, care deține Sinsay și Reserved. Pompierii intervin pentru stingerea focului
UPDATED. Ce spune dezvoltatorul CTP. Incendiu la depozitul retailerului LPP, care deține Sinsay și Reserved. Pompierii ...
Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o hală din incinta unui parc logistic situat ...