PMB: O asociere de firme a depus ofertă pentru achiziţia celor 100 de troleibuze noi
Potrivit unui comunicat al PMB, luni, la ora 15.00, s-a deschis oferta pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, urmând ca documentaţia depusă să intre în analiza comisiei de evaluare.
„În cadrul procedurii a depus ofertă un singur operator economic, respectiv asocierea dintre Bozankaya Otomotiv Makina Imalat Ithalat ve Ihracat A.Ş. (Turcia) şi SILEO GmbH (Germania). Finanţarea provine din fonduri nerambursabile, Municipiul Bucureşti având încheiat cu Administraţia Fondului pentru Mediu, în acest scop, contractul de finanţare nr. 39/28.12.2018 care vizează achiziţionarea a 100 de troleibuze şi a 130 de autobuze hibride”, se arată în comunicatul citat.
PMB aminteşte că, pentru îmbunătăţirea transportului public în Capitală, a demarat în februarie procedura de achiziţie pentru atribuirea contractului de furnizare a 100 de troleibuze noi, din gama de 12 m, prin publicarea în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP) a anunţului de participare nr. CN1008715/05.02.2019. Valoarea estimată a achiziţiei este de 214.488.800 lei fără TVA.
Conform Municipalităţii, valoarea totală a investiţiei în noile mijloace de transport public (100 de troleibuze şi 130 de autobuze hibride) se ridică la aproximativ 488 de milioane de lei, din care fonduri nerambursabile primite din partea Administraţiei Fondului de Mediu reprezintă 340 de milioane de lei.
O altă procedură, care vizează achiziţia a 100 de tramvaie moderne, se află în evaluare la Primăria Capitalei.
Ofertele au fost depuse luna trecută de două companii – Astra Vagoane Călători SA şi Durmazlar Makine San Ve Tic A.S. Valoarea estimată a contractului este de 845,68 milioane de lei (180 de milioane de euro). Este vorba despre achiziţionarea a 100 de tramvaie şi echipamente necesare îmbunătăţirii transportului public de călători pe traseele 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41 şi 55, precizează sursa citată.
Achiziţia face obiectul a opt proiecte pentru care s-a solicitat finanţare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, dintre care două contracte de finanţare au fost deja semnate, iar în perioada imediat următoare vor fi semnate şi celelalte şase, arată PMB.
De asemenea, Primăria Capitalei a lansat două proceduri de achiziţie pentru atribuirea contractelor de furnizare pentru cele 130 de autobuze hibride şi 100 de autobuze electrice, termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 7 mai, respectiv 27 mai.
Referitor la cele 100 de autobuze electrice, PMB menţionează că acestea fac obiectul a patru proiecte pentru care s-a solicitat, de asemenea, finanţare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.