PMB va închiria apartamente de pe piaţa liberă pentru cazurile sociale
Conform unei hotărâri adoptate miercuri, în unanimitate, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, imobilele vor avea destinaţia de locuinţe sociale şi vor fi atribuite persoanelor aflate pe listele de priorităţi, liste adoptate în baza hotărârilor CGMB pentru cazuri sociale şi de urgenţă.
Selecţia imobilelor care vor fi închiriate se va face de către o comisie mixtă, stabilită ulterior prin dispoziţie de primar general. Potrivit unui amendament adoptat la propunerea lui Matei Ion Ţugui (USR), în această comisie ar urma să fie reprezentate toate grupurile politice din CGMB, în baza unei metodologii adoptate de consilierii generali.
Secretariatul comisiei va fi asigurat de Direcţia Patrimoniu prin Serviciul Spaţiu Locativ şi cu altă Destinaţie.
În expunerea de motive, primarul general Gabriela Firea subliniază că, în prezent, la PMB sunt înregistrate numeroase cereri de locuinţe sociale şi că Primăria Capitalei este preocupată de identificarea amplasamentelor pentru edificarea unor ansambluri de locuinţe, însă acesta este un proces care presupune parcurgerea unor etape. Drept urmare, demararea procedurilor pentru identificarea de locuinţe în vederea închirierii a fost luată în considerare ca o soluţie interimară, se arată în document.
În debutul dezbaterilor, primarul general a arătat că închirierea reprezintă o soluţie până ce Trustul de Clădiri Metropolitane va realiza primele construcţii.
Edilul Capitalei a menţionat, de asemenea, că în acest moment la PMB există deja 2.886 de cereri deja aprobate de foştii consilieri generali, vizând acordarea de locuinţe familiilor cu probleme sociale, iar acestea trebuie soluţionate cu celeritate.
‘În ceea ce priveşte posibilitatea ca Administraţia Fondului Imobiliar să mai deţină în acest moment locuinţe sociale, vă daţi seama că am explorat în primul rând această posibilitate şi nu mai există în acest moment locuinţe sociale, libere, care să poată fi acordate’, a precizat ea.
Liberalul Marius Rogin a propus ca alternativă şi sistemul containerelor, realizate din materiale uşoare, care pot fi asamblate rapid, folosit cu succes în oraşele occidentale.