PNL a cerut aprobare pentru a face joi MITING în Capitală. PC participă, PSD nu s-a decis

PNL a depus la Primăria Capitalei o solicitare pentru a organiza joi un miting de protest, în acest moment aşteptându-se aprobarea acesteia, au declarat, marţi, pentru Mediafax, surse din partid.
Economica.net - mar, 17 ian. 2012, 15:29

Aceleaşi surse au precizat că la mitingul respectiv vor participa şi liberali din teritoriu, nu doar cei din Bucureşti.

Contactată de Mediafax, Primăria Capitalei a confirmat că a primit din partea PNL o solicitare pentru organizarea unui miting joi, în Bucureşti.

În cursul după-amiezii de marţi era aşteptat să sosească la Bucureşti preşedintele PSD, Victor Ponta, cu care liderii PNL vor discuta detaliile participării în comun a partidelor membre USL la protest, au mai precizat sursele citate.

În cursul zilei de miercuri conducerea USL se va reuni într-o şedinţă „operativă” privind organizarea mitingului de joi.

Conducerea PC a luat, marţi, decizia de a se alătura PNL, în calitate de membru al ACD, la mitingul de protest care se va desfăşura în zilele următoare, a anunţat preşedintele PC Daniel Constantin, care a precizat că decizia a fost luată la „presiunea” membrilor partidului.

Constantin a spus, la o conferinţă de presă, că acţiunea pleacă de la presiunea organizaţiilor locale de a veni la Bucureşti pentru a se alătura PNL într-o „acţiune decuplată de ceea ce se întâmplă în Piaţa Universităţii”.

Conducerea PNL l-a mandatat, luni, pe preşedintele liberal Crin Antonescu să discute în USL organizarea unui „amplu miting” şi a unui marş de protest în Bucureşti, în zilele următoare.

Luni seară, liderul PSD, Victor Ponta, a declarat că formaţiunea sa nu a decis încă dacă va fi sau nu prezentă la manifestaţiile care au loc în aceste zile în ţară şi în special în centrul Capitalei.

El a precizat că o astfel de decizie va fi luată în zilele următoare, iar dacă manifestanţii vor respinge asocierea cu USL, atunci opoziţia „nu are ce să caute acolo”.

Liderul USL afirmă că prezenţa membrilor opoziţiei printre manifestanţi ar fi un prilej pentru cei de la Putere să susţină că „nu este manifestaţia românilor, ci a politicienilor din opoziţie”

„Eeste o propunere a domnului Fenechiu, mâine ne întrunim în conducerea USL pentru a vedea care sunt toţi paşii. În primul rând, există toată solidaritatea noastră pentru oamenii care au ieşit fără să-i convoace nimeni şi fără să-i cheme nimeni la manifestaţii. În al doilea rând, nu vreau să pară că vrem să confiscăm ceva ce este al oamenilor. Nu noi am pornit aceste manifestaţii şi ne vom pune în fruntea lor doar dacă există acest gen de aşteptare. Şi în al treilea rând obligaţia noastră a celor din opoziţie este de a găsi soluţii: ce facem după ce nu vor mai fi oameni în stradă. În rest, care sunt paşii buni, o să-i analizăm împreună”, a afirmat pesedistul la România TV.

 

Te-ar mai putea interesa și
Accident aviatic în Coreea de Sud. 85 de morți VIDEO
Accident aviatic în Coreea de Sud. 85 de morți VIDEO
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, după ce un avion a aterizat forțat pe un aeroport ....
Sabotajul unui cablu electric în Marea Baltică: Petrolierul suspectat a fost arestat de poliţia finlandeză
Sabotajul unui cablu electric în Marea Baltică: Petrolierul suspectat a fost arestat de poliţia finlandeză
Petrolierul Eagle S suspectat că face parte din "flota fantomă" a Rusiei şi că a provocat o pană a unui cablu submarin ...
Un articol al lui Elon Musk care reiterează sprijinul său pentru AfD declanşează o controversă în Germania
Un articol al lui Elon Musk care reiterează sprijinul său pentru AfD declanşează o controversă în Germania
Miliardarul Elon Musk şi-a reînnoit apelul ca germanii să voteze partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania ...
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a lansat licitația pentru reabilitarea a patru ...