PNL anunţă că va susţine orice fel de „măsuri drastice şi abrupte” ale Ministerului Finanţelor

12 08. 2024
Boloș

„În mod evident că aşteptăm şi noi ca, după aceste discuţii pe care premierul le are cu toţi miniştrii pentru diminuarea cheltuielilor bugetare, să avem un plan concret, pe care cu siguranţă îl vom sprijini. Înţelegem, în egală măsură de la Ministrul de Finanţe, că încasările din zona ANAF au crescut faţă de anul trecut cu 20 de miliarde, lucru îmbucurător, de altfel, care ne face să fim optimişti şi să privim anul 2025 cu mult mai mult optimist, apropo de mesajele alarmiste care anunţă încă de pe acum fel de fel de măriri de taxe şi impozite”, a afirmat Stroe, la sediul PNL.

El a spus că până la 1 septembrie va fi finalizat acest plan, scrie Agerpres.

„Haideţi să vedem – premierul României, împreună cu Ministrul de Finanţe şi ceilalţi miniştri propuneri au şi cu siguranţă la 1 septembrie vom avea şi măsurile pe care, subliniez, le vom susţine şi noi”, a adăugat Stroe.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, nu a fost la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL pentru a prezenta situaţia, potrivit acestuia.

„Cu siguranţă le va prezenta (măsurile fiscale – n.r.) în interiorul partidului şi în interiorul coaliţiei”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL.

„În momentul de faţă, stadiul se află în faza de dialog cu premierul României. Tot ceea ce s-a întâmplat până în momentul de faţă a fost o chestiune internă. Guvernul României, premierul, de altfel a anunţat public că poartă discuţii nu numai cu ministrul Finanţelor, ci şi cu alţi miniştri”, a arătat Stroe.

Întrebat în legătură cu faptul că ministrul de Finanţe a afirmat că sunt cheltuieli colosale cu funcţionarea instituţiilor statului, Ionuţ Stroe a subliniat că PNL va susţine orice măsură propusă de Ministerul Finanţelor.

„Nu avem nicio reţinere să susţinem orice fel de măsură, chiar şi drastică şi abruptă, pe care o vor lua cei din Ministerul de Finanţe”, a mai adăugat Stroe, menţionând că măsurile drastice sunt acelea care „s-ar putea să atragă atenţia tuturor şi să presupună amputări mari de cheltuieli bugetare”.

„Toate categoriile de cheltuieli care împovărează bugetul statului sunt evident susceptibile acestor măsuri”, a mai spus Stroe, întrebat dacă PNL susţine impunerea reducerilor şi pentru primării.

El a subliniat că PNL îl susţine în continuare pe ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.