PNL: Proiectul Roşia Montană va fi reanalizat în Parlament, cu posibila modificare a redevenţei

Economica.net
29 08. 2013
rosia_montana_60694600

Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a evocat majorarea redevenţelor pentru exploatările miniere în perspectiva anului viitor.

El a admis că în proiectul de lege transmis Parlamentului în ceea ce priveşte exploatarea de aur de la Roşia Montană nivelul redevenţei este de 6%, însă a precizat că un articol în proiectul de lege prevede că, în cazul în care legea cadru privind redevenţele este modificată, nivelul acesteia se va alinia din legea cadru.

La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a menţionat că, în ceea ce priveşte proiectul Roşia Montană, liberalii şi-au păstrat abordarea din perioada opoziţiei. „Am spus întotdeauna că exploatarea resurselor este binevenită atâta vreme cât este rentabilă sub aspect economic pe perioadă semnificativă, pe perioadă lungă şi câtă vreme se menţine în respectarea condiţiilor de mediu într-o Europă civilizată a secolului în care trăim şi cu exigenţele pe care le avem cu toţii deja ca standard”, a susţinut Antonescu.

De asemenea, liderul PNL a precizat că în cazul acestui proiect de la Roşia Montana este vorba de un proiect de lege care urmează a fi analizat de Parlament şi care nu este în vigoare.

„Nu este o ordonanţă, nu este ceva ce ţine loc de lege, este doar un proiect de lege şi vă asigur că în Parlament, în detaliu, cu toate observaţiile (…) la detaliu va avea loc o discuţie foarte serioasă, foarte aplicată, foarte amănunţită, la care ne vom spune punctul de vedere cât se poate de clar”, a menţionat liderul PNL.

De asemenea, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat că în perioada următoare vor exista mai multe consultări în Parlament privind Cuprumin şi Roşia Montană.

Pe de altă parte, Vosganian a prezentat mandatul primit din partea conducerii PNL pentru promovarea măsurilor guvernamentale la nivelul ministerului pe care îl conduce.

„Am prezentat programul de privatizare pe acest an şi de atragere de investiţii şi mandatul pe care l-am primit este de a prezenta atât conducerii PNL, cât şi întregii alianţe strategia de reindustrializare a României, până la sfârşitul acestui an şi, în mod concret, planul de acţiune pe câteva industrii şi anume pe industria oţelului, pe industria aluminiului, pe industria construcţiilor de maşini şi pe industria chimică”, a afirmat Vosganian.

Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului şi va fi transmis Parlamentului spre adoptare, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Surse au declarat anterior că documentul a fost introdus pe agenda şedinţei de guvern, neanunţată public.

Aprobarea proiectului de lege a fost confirmată ulterior de Guvern, printr-un comunicat. Aceeaşi sursă confirmă şi cifrele anunţate anterior de MEDIAFAX privind negocierile dintre Executiv şi compania canadiană Gabriel Resources.

„Guvernul a aprobat acest proiect de lege care, potrivit procedurii, va trebui adoptat de Parlament. Principalele măsuri propuse în proiectul de lege sunt: Aprobarea Acordului privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montana; potrivit acestui acord, acţionarul majoritar al RMGC va transfera în etape cu titlu gratuit către acţionarul minoritar controlat de statul român o cotă de 5,69% din capitalul social al RMGC; participaţia indirectă a statului român urmează să ajungă astfel la 25%. Redevenţa minieră aplicabilă proiectului minier va fi de 6% (faţă de 4 % în cazul celorlalte miniere) cu opţiunea statului român de a solicita plata acesteia în natură. De asemenea, investitorul se angajează să întreprindă conservarea, amenajarea şi revitalizarea patrimoniului cultural, să asigure protecţia mediului şi eliminarea poluării istorice, să contribuie la dezvoltarea economică şi culturală durabilă a comunităţii din Roşia Montană”, se arată în comunicat.

Legea mai prevede declararea proiectului ca fiind de utilitate publică şi de interes naţional deosebit, mandatarea unor entităţi publice să aducă la îndeplinire unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană, modificarea unor acte normative privitoare la exproprieri şi autorizaţii de construcţie.

În urmă cu peste o lună, premierul Victor Ponta anunţa că negocierile pentru investiţia Roşia Montană vor fi finalizate până la începutul sesiunii parlamentare, în septembrie, iar lucrările vor începe dacă Parlamentul va aproba proiectul de lege pe care Guvernul îl va propune în acest sens.

Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.

Investitorul va plăti Guvernului o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, statul având opţiunea de a solicita companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) ca plata redevenţei să se facă în natură, conform proiectului.

Conform draftului citat, participaţia statului va creşte la 25% în două etape, ambele condiţionate de îndeplinirea cumulativă de către autorităţile române a mai multor obligaţii.

Astfel, în prima etapă va fi transferată o cotă de 3,6858% din acţiuni, rezultând o participaţie a statului de 23%, dar cu obligaţia ca acordul de mediu privind implementarea proiectului să fi fost emis şi aprobat prin hotărâre de guvern şi să nu conţină modificări semnificative faţă de proiectul prezentat şi propus prin raport şi studiul de fezabilitate, iar proiectul de lege care să aprobe exploatarea să fie adoptat.

În a doua etapă va fi transferată statului încă o cotă de 2% din acţiuni, dar cu condiţia ca toate autorizaţiile pentru începerea exploatării comerciale să fi fost emise în termene care nu au înregistrat întârzieri semnificative faţă de termenele prevăzute in calendarul de autorizare, iar proiectul de lege care aprobă exploatarea să fie în vigoare şi să îşi produce efectele.

În urma acestor operaţiuni, cota de participare a statului va urca la 25% şi va rămâne la acest nivel pe toată durata de valabilitate a licenţei de exploatare.

În ceea ce priveşte beneficiile statului român, cele două părţi estimează că proiectul Roşia Montană va genera pentru bugetul de stat şi bugete locale venituri de aproximativ 2,3 miliarde dolari şi un efect direct în economia României de aproximativ 2,9 miliarde dolari, la un preţ de referinţă de 1.200 dolari/uncie (lingouri tezaurizabile), totalul beneficiilor economice directe ale proiectului pentru România fiind estimate la peste 5,2 miliarde dolari, în condiţiile menţinerii parametrilor relevanţi ai legislaţiei fiscale incidente din România, a preţului aurului, a costurilor aferente lucrărilor, serviciilor şi produselor necesare exploatării miniere, precum şi a prevederilor planului de afaceri al RMGC asumat public conform regulilor pieţei de capital.

Societatea Roşia Montană Gold Corporation este controlată de compania canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,69% din acţiuni. În spatele Gabriel Resources sunt nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.

Compania deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de „exploatare cu noi standarde de mediu” de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.

Gabriel Resources a transmis atunci că negociază cu Guvernul creşterea participaţiei statului la Roşia Montană Gold Corporation de la 19,31% la maximum 25% şi a redevenţei plătite de la 4% la 6%.

Compania Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.