PNL propune taxarea inversă la carne şi produse din carne

PNL a iniţiat un proiect de lege care vizează taxarea inversă la carne şi produsele din carne, scopul principal al actului normativ fiind reducerea evaziunii fiscale, a anunţat joi deputatul liberal Nini Săpunaru, citat de Agerpres.
Economica.net - joi, 12 feb. 2015, 15:16
PNL propune taxarea inversă la carne şi produse din carne

„Există o situaţie, mai ales în ultimul an, destul de dură vizavi de concurenţa pe piaţa cărnii în România, în special carnea de porc, dar şi la carnea de pui. Producem doar 30% din necesarul alimentar, foarte multe produse vin din import. Există o presiune foarte mare, carcasa de porc vine la un preţ foarte mic, în aşa fel încât crescătorii de porci au spus că nici măcar milionul acela pe care-l iau de la statul român ca subvenţie de la UE nu le mai ajunge şi au început să intre în pierdere. (…) Noi am încercat, PNL, şi am introdus un proiect de lege privind reducerea TVA la produse alimentare până la 5%. Se pare că Guvernul nu doreşte acest lucru. (…) În această situaţie pentru salvgardarea industriei cred că trebuie să recurgem la taxarea inversă”, a declarat Nini Săpunaru.

El a precizat că proiectul este pregătit şi discutat cu colegii parlamentari din Comisia de buget-finanţe.

„Toţi suntem de acord, e o soluţie care s-a aplicat cu succes în agricultură pentru cereale, taxarea inversă, şi a funcţionat şi s-a redus frauda foarte mult”, a adăugat deputatul PNL.

Nini Săpunaru consideră că la fel se va întâmpla în privinţa reducerii evaziunii fiscale şi în cazul în care s-ar aplica măsura taxării inverse la carne şi produsele din carne.

„La fel, dacă introducem taxarea inversă pe o perioadă de un an de zile, pentru că atât se aprobă de către Comisia Europeană, putem să rezolvăm nu reducerea preţului la galantar, dar reducem în mod cert frauda şi societăţile acestea fictive care funcţionează la ora actuală în România”, a mai declarat deputatul PNL.

Săpunaru a explicat, întrebat în acest sens, că nu există impact din punct de vedere bugetar.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova anunță că acordurile de armistițiu cu Ucraina se vor aplica numai după ce vor fi ridicate restricţiile occidentale privind exporturile ruse de cereale și îngrășăminte
Moscova anunță că acordurile de armistițiu cu Ucraina se vor aplica numai după ce vor fi ridicate restricţiile occidentale ...
Acordurile anunţate marţi de SUA cu privire la un armistiţiu ruso-ucrainean în Marea Neagră şi asupra infrastructurilor energetice va intra în vigoare numai după ce vor fi ridicate......
Alin Burcea (ANAT): Am reuşit cu forţă şi cu dârzenie, să ocupăm un binemeritat ultim loc în Europa la numărul de turişti străini
Alin Burcea (ANAT): Am reuşit cu forţă şi cu dârzenie, să ocupăm un binemeritat ultim loc în Europa la numărul de ...
România a ocupat anul trecut "cu forţă şi dârzenie" ultimul loc în Europa la numărul de turişti străini, a declarat, ...
Ciolacu încearcă să se distanțeze de eșecul suspendării programului Visa Waiver pentru România. Spune că nu e un fan al ministrului de Externe Emil Hurezeanu, care a fost numit de PNL
Ciolacu încearcă să se distanțeze de eșecul suspendării programului Visa Waiver pentru România. Spune că nu e un ...
Premierul Marcel Ciolacu declară că nu este un "mare fan" al ministrului Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, şi că acesta ...
Ucraina avertizează că va considera o încălcare a armistițiului mediat de SUA intrarea oricărei nave de război ruse în apele sale teritoriale
Ucraina avertizează că va considera o încălcare a armistițiului mediat de SUA intrarea oricărei nave de război ruse ...
Ucraina a confirmat marţi aprobarea unui armistiţiu maritim acceptat, de asemenea, de Rusia în cadrul negocierilor cu ...