PNL susţine iniţiativa lui Fenechiu ca mare parte din acciza pe carburanţi să fie pentru autostrăzi

Economica.net
05 11. 2013
autostrada_57689_48319700_39134100

„Ceea ce propun eu şi am discutat astăzi în BPN este să pornim imediat o propunere legislativă pentru construirea celor 4.000 de km de autostradă şi noi dorim să cerem Guvernului ca cea mai mare parte a acestei taxe să intre într-un fond special, care să fie exclusiv pentru construcţia acestei reţele prioritare de autostrăzi (…). Este proiectul de astă vară, dar pentru a putea fi pus în practică trebuie să se transforme într-o propunere legislativă asumată de întreaga clasă politică”, a declarat Fenechiu, la finalul reuniunii conducerii PNL.

El a fost întrebat care sunt garanţiile că PSD va accepta proiectul de lege, în condiţiile în care ministrul Dan Şova ar fi susţinut că banii din creşterea accizei la carburanţi ar urma să fie direcţionaţi pentru mentenanţa drumurilor.

„Eu cred că, dacă o sursă în afara bugetului actual înseamnă o taxă, atunci această taxă ar trebui să fie folosită pentru proiecte noi, nu cred că bugetul actual nu deţine banii necesari, aşa cum spuneţi dvs, pentru astuparea gropilor. Această suprataxare a benzinei este o sursă peste prevederile actuale ale bugetului, este o sursă care nu a mai fost încasată până în acum şi care nu a contribuit la buget”, răspuns vicepreşedintele PNL.

El a menţionat că prin majorarea de 7 eurocenţi a accizei la carburanţi se vor strânge circa 3 miliarde de lei, sumă care ar putea ajunge la 5 miliarde de lei în condiţiile în care traficul ar fi unul crescut.