România a început oficial demersurile pentru un nou pod peste Dunăre cu Bulgaria, între Giurgiu și Ruse
Doi ani pentru studiul de fezabilitate al podului Giurgiu – Ruse II
Durata maximă alocată elaborării studiului de fezabilitate este de 23 de luni din momentul începerii contractului, precizează pe Facebook șeful CNAIR.
Potrivit lui, proiectantul va trebui să găsească soluția optimă pentru ca acest nou pod trasfrontalier să asigure conexiunea atât între infrastructura rutieră cât și cea feroviară dintre cele două țări.
După ce va fi construit, acest nou pod dunărean (al treilea între România și Bulgaria) va asigura ambelor state un potențial mai mare de dezvoltare economică, atât la nivel regional cât și european, pe axa nord – sud, mai spune directorul general al CNAIR.
Contractul este finanțat prin CEF2 (Mecanismul pentru Interconectarea Europei).
„După validarea documentației de atribuire vom publica Anuntul de Participare la licitație în cadrul caruia vom stabili și data limită pentru depunerea ofertelor”, conchide Pistol.
Studiul de fezabilitate pentru noul pod peste Dunăre între România și Bulgaria ar urma să fie elaborat în perioada decembrie 2024 – decembrie 2026, potrivit unui răspuns al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, la o interpelare a deputatului AUR de Brăila Ciprian Ciubuc.
Etapa I, privind realizarea studiului de fezabilitate, va fi derulată cu finanțare CEF.
Cea de-a doua etapă, privind construcția, ar urma să înceapă cu fonduri din PT 2021 – 2027.
Comisia Europeană a aprobat o finanțare de 6,92 de milioane de euro prin fondul de mobilitate militară pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar construirii unui nou pod peste Dunăre între România și Bulgaria. Podul Giurgiu – Ruse II va fi lung de doi kilometri și va avea, de asemenea, cale ferată.
Coordonatorul proiectului studiului de fezabilitate este Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
România este legată de țara de la sud de Dunăre prin două poduri: Giurgiu – Ruse (al „Prieteniei” – inaugurat în 1954) și Calafat – Vidin (New Europe Bridge – inaugurat în 2013).