Podul Constanţa din Capitală ar putea intra în reabilitare anul acesta. Va fi oprită circulaţia tramvaielor şi troleibuzelor
Sursa foto: simplybucharest.ro.
Sucursala Regională CF Bucureşti are în vedere introducerea Podului Constanţa în programul de lucrări pe anul 2017, au răspuns reprezentanţii CFR SA solicitării unui membru al forumului de infrastructură Metrou Uşor (foto jos)
Ei au menţionat ca vor fi realizate toate etapele procedurale (expertiză tehnică, documentaţie avizare lucrări intervenţie – DALI, proiect tehnic, execuţie lucrări) pentru punerea în siguranţă a structurii podului care aparţine CFR (infrastructură şi suprastructură), dar fără zidul de sprijin care aparţine primăriei.
„Întrucât realizarea etapelor procedurale necesită timp, un sprijin important poate fi dat de Primăria Sectorului 1 Bucureşti, prin acordarea Autorizaţiei de Construire, deoarece lucrările implică închiderea circulaţiei rutiere pe un sens, închiderea liniilor electrice ale troleibuzelor şi oprirea circulaţiei tramvaielor”, au mai spus reprezentanţii CFR SA.
Anul trecut, Primaria Municipiului Bucureşti anunţa demararea contractării unor lucrări în zona „Podul Constanţa”, pentru care erau aprobaţi şi indicatorii tehnico-economici, potrivit b365.ro.
„Constatând dificultăţile de trafic în zona de incidenţă a Căii Griviţei cu Bd. Bucureştii Noi şi sos. Chitilei, s-au identificat surse de finanţare pentru executarea giraţiei şi racordarea acesteia cu lucrarile de reabilitare prevazute în zonă, ca urmare a finalizării lucrărilor la metrou linia M4. În acest sens, s-a solicitat şi sprijinul Ministerului Transporturilor în vederea reabilitării şi restructurării infrastructurii de cale ferata Podul Constanţa, aflat în stare avansată de degradare şi subdimensionat pentru necesităţile actuale”, transmitea Primăria Capitalei.
Podul Constanţa a fost inaugurat în urmă cu 78 de ani, fiind construit în doar cinci luni. Ministerul Transporturilor şi Primăria Capitalei încearcă de mai mulţi ani să se sincronizeze pentru demararea lucrărilor de reabilitare a podului aflat în stare avansată de degradare.