Podul de la Brăila se deschide peste o lună – Comisarul european Ferreira, vicepremierul Italiei şi oficialităţi din Japonia ar putea fi prezenţi la inaugurarea „Golden Gate”
El a precizat că va merge în următoarele zile la Brăila pentru a vedea personal etapa în care se află lucrările, însă a afirmat că o echipă a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a fost la finele săptămânii trecute în vizită pe şantier şi la întoarcere l-au informat că în principiu se va menţine data anunţată, scrie Agerpres.
„O să merg şi eu în perioada următoare, indiferent de schimbări de guvern ş.a.m.d, pentru că vreau să văd eu ce se întâmplă acolo. Am fost anunţat şi că probabil va veni şi doamna comisar Ferreira, dacă reuşim, la inaugurare, probabil va veni domnul vicepremier Salvini din Italia – cu dânsul am vorbit direct – doamna comisar Ferreira şi-a arătat intenţia, probabil că vor fi oficialităţi şi din Japonia. Dar, toate lucrurile astea trebuie organizate. De ce am dată acea dată? (27 iunie – n. r.). Nu vă ascund: tocmai pentru a pune o anumită presiune în sens pozitiv asupra constructorilor, că prea din decembrie a devenit februarie, din februarie a devenit aprilie, din aprilie mai şi din mai iunie. Odată cu vizita pe care o s-o fac în zilele următoare la Brăila, o să fiu în măsură să vă spun exact. O echipă a Ministerului Transporturilor chiar joi sau vineri a fost acolo şi am avut o întâlnire cu ei la întoarcere şi mi-au spus că în principiu se va păstra data de 27 iunie. Sigur, în perioada următoare, vor mai exista momente în care, să spunem, vor fi anumite lucrări, de exemplu de demontare de schele pe cei patru piloni, lucruri de acest tip, care probabil că vor duce nu la închiderea circulaţiei pe pod, ci eventual la închiderea unei căi. De aceea, din punctul meu de vedere aş aborda deschiderea circulaţiei pe pod cât de repede se poate, chiar dacă vor exista momente de acest tip”, a afirmat ministrul.