Reabilitarea podului Giurgiu-Ruse ar putea începe din toamnă
‘Mă bucur să mă aflu astăzi pe acest pod cu ocazia momentului festiv şi pot spune că dorinţa autorităţilor române şi bulgare cu privire la reabilitarea acestui pod, care împlineşte astăzi 60 de ani de la inaugurare, este cunoscută la nivel central şi se fac toate eforturile pentru ca acesta să poată intra într-un proces de reabilitare’, a afirmat pe Podul Prieteniei secretarul de stat Iulian Matache.
El a precizat că lucrările ar putea începe din luna septembrie a acestui an.
La întâlnirea festivă între autorităţile din Giurgiu şi Ruse, desfăşurată pe Podul Prieteniei, au mai participat primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, prefectul oraşului Ruse Ventislav Kalcev, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor din cele două localităţi.
Totodată, pe ambele maluri ale Dunării, la Giurgiu şi la Ruse, s-au desfăşurat expoziţii şi forumuri de afaceri cu privire la cooperarea transfrontalieră şi la proiecte privind reabilitarea Podului Prieteniei.
În urmă cu două zile autorităţile de la Giurgiu şi Ruse au adresat o scrisoare deschisă premierilor român şi bulgar cu privire la necesitatea ca Podul Prieteniei să intre într-un proces de reabilitare, circulaţia să fie lărgită la patru benzi de mers faţă de două câte sunt în prezent şi chiar să fie construit un al doilea pod între cele două localităţi de pe malurile Dunării.