Podul Străuleşti a fost redat circulaţiei, după finalizarea lucrărilor de consolidare

Economica.net
17 10. 2019
semafoare_defecte_joi_dimineata_in_intersectii_mari_din_capitala_74222700

„Deşi tranzitat de sute de autovehicule zilnic, acest pod nu fusese niciodată consolidat, ci doar ‘cosmetizat’ în urmă cu zece ani, iar anul trecut o parte din zidul de susţinere s-a surpat, împreună cu trotuarul şi o porţiune din prima bandă de circulaţie, ceea ce reprezenta un adevărat pericol atât pentru maşini cât şi pentru pietoni”, a scris Firea, pe Facebook.

Lucrările de consolidare şi reabilitare a Podului Străuleşti, care supratraversează Lacul Griviţa pe DN 1A şi care face legătura între Bucureşti şi Ilfov (Mogoşoaia), au început în luna octombrie 2018, fiind realizate în baza unei documentaţii tehnice întocmite de Administraţia Străzilor Bucureşti şi votate în şedinţa Consiliului General al Capitalei din 26 iulie 2018.

„S-au efectuat lucrări la suprastructura şi infrastructura podului, la elementele de rezemare, la calea de rulare, trotuare, rosturi de dilataţie, sisteme de scurgere a apelor, parapeţi, borduri şi rampe de acces. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproximativ 630.000 de euro”, scrie în postarea de pe Facebook.

Edilul general reaminteşte că Primăria Capitalei a efectuat expertizele pentru 22 dintre cele 24 de poduri şi pentru 7 dintre cele 13 pasaje pe care le administrează, prin Administraţia Străzilor. Rezultatele au indicat că şase poduri şi trei pasaje au o stare tehnică nesatisfăcătoare şi necesită intervenţie, fiind construcţii ce nu au fost niciodată consolidate, ci au beneficiat doar de lucrări de minime reparaţii. Pasajul Fundeni este următorul obiectiv din această categorie, programat pentru lucrări de consolidare.