Programul SMR din Marea Britanie a intrat în faza de negociere cu ofertanții. NuScale a fost eliminată din cursă
GE Hitachi oferă BWRX-300, un reactor cu apă fierbinte, în timp ce Holtec, Rolls-Royce și Westinghouse propun diverse reactoare cu apă sub presiune, cu puteri cuprinse între 300 MWe și 470 MWe.
Inițial, șase companii au fost preselectate de Great British Nuclear (GBN), organismul care supraveghează procesul, dar EDF și NuScale au fost eliminate.
Companiile rămase vor intra acum în negocieri oficiale cu GBN. Fiecare dintre cele patru societăți are proiecte avansate bazate pe tehnologiile nucleare existente, cu accent pe producția modulară pentru a accelera construcția.
Obiectivul este de a selecta două sau trei companii până la sfârșitul anului 2024 pentru a le cofinanța tehnologiile până la finalizare, cu o decizie finală de investiție (FID) anticipată în 2029.
Britanicii de la Rolls Royce au fost desemnați recent de către Cehia drept furnizori de tehnologie pentru construirea pe teritoriul țării a mai multor centrale nucleare SMR, în urma unei proceduri concurențiale la care a participat și NuScale.
Tehnologia NuScale este folosită pentru proiectul posibilei centrale nucleare cu SMR pe care joint-venture-ul românesc RoPower Nuclear vrea să o construiască la Doicești