Policolor: Vânzările consolidate au crescut cu 5%, în primul semestru
În 2013, compania a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de peste 29 de milioane de euro, din care 24,9 milioane de euro înregistrată de Policolor, la care s-a adăugat rulajul de 4,4 milioane de euro consemnat prin subsidiara Deko Professional Services.
Numărul angajaţilor Policolor a crescut, în prima jumătate a anului, cu 18%, ajungând la 381 de persoane.
‘Am avut parte de o perioadă cu o situaţie meteo nefavorabilă pentru lucrările de construcţii, dar brandurile fanion ale Policolor au înregistrat creşteri de peste două cifre în ultimele luni. Piaţa ne arată însă că, dacă activitatea de construcţii nu se dezmorţeşte şi nu recuperează, nu vom avea o evoluţie pozitivă a sectorului până la final de an’, a declarat Marius Văcăroiu, CEO Policolor.
Din punct de vedere al retailului, în prima jumătate a anului, Policolor a înregistrat o creştere consolidată de aproape două cifre a vânzărilor, atât în volum, cât şi valoric, pentru produsele diviziei de Vopsele şi Lacuri Decorative, comparativ cu acelaşi interval din 2013.
În cadrul reţelelor de produse de bricolaj, vânzările s-au apreciat cu circa 15%, la finalul primelor şase luni.
Creşterea s-a manifestat şi în cadrul magazinelor tradiţionale, dar şi în reţeaua de magazine proprii, unde se poate vorbi de un avans mediu de peste 10%. Cea mai mare parte a volumelor a fost generată de produse noi din gamele SPOR şi CasaBella, dar şi de noul Vinarom.
În funcţie de structura gamei de produse, per total, vopsele lavabile au consemnat vânzări cu 15% mai mari în primele şase luni ale anului, comparativ cu acelaşi interval din 2013, iar cererea de tencuieli decorative şi emailuri produse de Policolor a urcat cu 30%.
Reprezentanţi Policolor au semnalat că, în ceea ce priveşte cerinţele consumatorilor, în 2014 s-a observat orientarea către produse ‘value for money’, care îmbină principalele atribute calitative cu un preţ mediu.
‘Există o orientare preponderentă spre vopsele mai performante, eficiente, chiar dacă masa vânzărilor se concentrează în segmentul mediu şi economic. Ca şi ţară, la nivelul Uniunii Europene, suntem în continuare pe ultimul loc la capitolul consum de vopsea raportat la numărul de locuitori, iar datele arată o inerţie către alegerea albului pentru redecorare. În schimb, în Europa de Vest şi în CEE se comercializează tot mai mult vopsele deja colorate’, a declarat Marius Văcăroiu.
În funcţie de culorile alese de români pentru decorare sau renovare, pe primul loc se clasează albul (65% din preferinţe), urmat de galben, bej, albastru şi portocaliu. Pentru o comparaţie cu o ţară vecină, în care Policolor are o prezenţă puternică, în Bulgaria statisticile indică faptul că sunt achiziţionate volume importante de vopsele lavabile deja colorate în timp ce în România cei care aleg alte nuanţe în afară de alb preferă culori personalizate, produse cu ajutorul maşinilor de mixat.
În ceea ce priveşte piaţa de lacuri şi vopsele, la nivel total, luând în considerare atât producţia locală cât şi importurile de lacuri şi vopsele, piaţa de profil indică la jumătatea anului o stabilizare fragilă. Activităţile de renovare şi cea comercială au urmărit întocmai starea vremii, cu creşteri bruşte ale vânzărilor în perioadele propice.
‘Este o situaţie care ne arată că în piaţă există o nevoie de renovare şi consumatorii alocă resurse pentru aceasta. În acelaşi timp există şi o presiune pe preţ, care duce şi la o presiune pe calitate, şi o putem vedea în ofertele cu un preţ curios de mic din piaţă’, a spus Văcăroiu.
În privinţa evoluţiei sectorului de vopsele pentru auto refinish, reprezentanţii Policolor apreciază o stagnare a volumelor de materiale consumate şi o reducere de până la 3-5% a valorii lor, în urma presiunii pe costul de reparaţie în vopsitorie. Valoarea medie a unei reparaţii de vopsitorie la nivel naţional este de circa 1.200 de lei, iar numărul mediu de piese revopsite în cazul unei daune este de 2,7 elemente.
Grupul Policolor – Orgachim operează două mari unităţi de producţie – Policolor România şi Orgachim Bulgaria – şi este liderul regional în domeniul tehnologiei vopselelor şi lacurilor în zona Sud-Est Europeană.