Poliţia a deschis o anchetă în cazul brokerului Cristian Sima
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat că Poliţia s-a autosesizat în acest caz în urma informaţiilor apărute în presă.
„În urma informaţiilor apărute în mass-media referitoare la fostul preşedinte al Bursei Sibiu, Inspectoratul Judeţean de Poliţie s-a autosesizat în acest caz, fiind începute verificări”, a declarat Luciana Balteş.
Ea a precizat că până la acest moment la Poliţia Sibiu nu a fost depusă nicio sesizare referitoare la Cristian Sima, nici din partea familiei acestuia, legată de dispariţie, nici din partea altei persoane.
„Nu avem niciun fel de plângere legată de Cristian Sima, autosesizându-ne pe baza informaţiilor apărute în presă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.
Cristian Sima, revocat miercuri din funcţiile de preşedinte CA şi director general al Bursei de la Sibiu, nu mai poate fi contactat de lunea trecută şi, potrivit unor zvonuri din piaţa de capital, ar fi dispărut cu banii unor clienţi care tranzacţionau pe pieţe externe printr-o firmă deţinută de el.