Poliţia antirevoltă turcă preia controlul asupra Pieţei Taksim

Economica.net
11 06. 2013
turkey_protests_taksim_78750300

Poliţiştii, urmaţi de vehicule blindate prevăzute cu tunuri cu apă, au luat cu asalt baricade ridicate de manifestanţi pe anumite bulevarde ce duc spre piaţă, dar nu se îndreptau spre Parcul Gezi, adiacent pieţei, unde sute de protestatari au instalat corturi.

Guvernatorul Istanbulului Hüseyin Avni Mutlu a subliniat că obiectivul operaţiunii nu este îndepărtarea manifestanţilor din parc.

„Intenţia noastră este să îndepărtăm pancarte şi desene din piaţă. Nu avem alt obiectiv”, a anunţat Mutlu într-un mesaj postat pe Twitter.

„Nu ne vom atinge în niciun caz de Parcul Gezi, iar (în Piaţa) Taksim nu vă vom atinge absolut deloc. Începând din această dimineaţă, sunteţi încredinţaţi fraţilor voştri poliţişti”, a adăugat guvernatorul, îndemnându-i pe manifestanţi „să se ferească de posibile fapte” ale unor provocatori.

Numeroşi tineri s-au dispersat pe străzi în apropierea Pieţei Taksim şi ripostau aruncând cu pietre şi cocteiluri Molotov spre poliţişti, care au început să utilizeze tunuri cu apă.