Poliţia Capitalei face cercetări după ce s-a găsit o armă de vânătoare în portbagajul unei maşini cuprinse de flăcări în zona Piaţa Victoriei

Economica.net
31 03. 2018
piata_victoriei_09264800

Foto: București FM 

Poliţia Capitalei a anunţat, sâmbătă, că prin apel 112 a fost sesizat un incediu la un autoturism parcat în zona Piaţa Victoriei, la intersectie cu str. Buzesti, incendiu manifestat în zona portbagajului.

„După stingerea incendiului, în portbagaj a fost identificată o armă de vânătoare, în cutie, şi mai multe cartuşe de vânătoare. Proprietarul autoturismului a fost condus la Sectia 4 Poliţie pentru verificări”, a precizat POliţia Capitalei.

Poliţiştii au stabilit că bărbatul este posesor autorizat de armă de vânătoare, dar urmează să se stabilească modul în care a respectat prevederile privind condiţiile de păstrare a armei şi muniţiei.