Poliţia de Frontieră are un sediu nou de 20 mil. euro. Construit de nemţi cu banii noştri
Din luna noiembrie a acestui an, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră se va muta într-un sediu nou, ultramodern, care costă 20 de milioane de euro şi este construit de gigantul german EADS. Ridicarea acestui sediu din zoana interesecţiei Răzoare din Bucureşti era prevăzută încă din 2005, fiind parte a contractului de 450 de milioane de euro de securizare a frontierelor dintre statul român şi concernul nemţesc.
„Resursele financiare provin din creditul extern garantat guvernamental aferent contractului incheiat cu EADS Deutschland.Această clădire va asigura activităţile de coordonare a acţiunilor Poliţiei de Frontieră Române, centralizarea datelor cu impact în managementul frontierei de stat, precum şi coordonarea acţiunilor FRONTEX prin intermediul Centrului Operational de Comandă (solicitare a Agenţiei FRONTEX)”, potrivit explicaţiilor IGPF.
FRONTEX este Agentia Europeana pentru Gestionarea Cooperarii Operationale la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene
Fabian Bădila, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră arată că înţelegerea dintre partea românească şi cea germană includea construcţia acestui sediu. Practic, din banii pe care statul român i-a dat către nemţi aceştia au folosit o parte pentru construcţia şi predarea la cheie a noului sediu, cu tot cu echipamente, mobilier şi birotică incluse. „Sediul este o părticică din acel contract”, a spus Bădilă.
Clădirea va avea şase etaje şi două niveluri subterane pe o suprafaţă desfăşurată de 18.000 mp, clasa A de rezistenţă şi va fi finalizată la 30 septembrie 2012, la doar un an şi jumătate de la demararea construcţiei.