Poliția din Londra i-a trimis lui Boris Johnson un formular de anchetă cu privire la petrecerile organizate în lockdown
„Putem confirma că prim-ministrul a primit un chestionar din partea poliţiei din Londra.Va răspunde aşa cum trebuie”, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului britanic într-un comunicat.
Joi seară, anchetatorii anunţaseră că vor contacta „peste 50 de persoane” pentru a obţine mărturiile lor despre acest scandal care ameninţă supravieţuirea politică a premierului Boris Johnson.
Cu câteva ore mai devreme, în presa britanică a apărut o nouă fotografie în care Boris Johnson apare la una din aceste petreceri, alături de alte două persoane.
Un număr de 12 recepţii, care ar fi fost organizate în 2020 şi 2021, sunt vizate de ancheta poliţiei.
Fostul premier britanic John Major a lansat joi o acuzaţie virulentă de încălcare a legii la adresa actualului prim-ministru.