Poliţia Locală va avea ca atribuții şi monitorizarea depozitelor de deşeuri
Potrivit unui comunicat al Executivului, măsura aprobată de Guvern are în vedere prevenirea declanşării unor incendii cu consecinţe grave pentru viaţa oamenilor, mediu şi bunuri materiale şi vine să completeze articolul 9 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010.
‘Situaţia extraordinară care a determinat promovarea actului normativ este reprezentată de incendiul recent la depozitul de deşeuri din Măldăreşti, judeţul Vâlcea, şi de riscul ca acest tip de incident să se producă şi în alte localităţi. Totodată, s-a avut în vedere evitarea sancţionării României de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), în contextul deciziei Comisiei Europene (CE) de a sesiza această instituţie pentru neîndeplinirea, de către ţara noastră, a obligaţiei de a închide depozitele de deşeuri neconforme, potrivit prevederilor Directivei 1.999/31/CE’, precizează sursa citată.