Poliția Română anunță peste 1.000 de percheziţii şi 342 de mandate de aducere, în cinci zile, în cadrul operațiunii Jupiter
Potrivit acestuia, în urma activităţilor desfăşurate, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 57 persoane, fiind reţinute 31, două arestate preventiv, una la domiciliu, iar 23 de persoane au fost puse sub control judiciar.
„În perioada 21 – 25 octombrie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivelul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţiei de Ordine Publică, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi al structurilor teritoriale corespondente, sub supravegherea procurorilor din cadrul unităţilor de parchet competente, au fost intensificate activităţile specifice de investigare şi administrare a probatoriilor în cauzele care au ca obiect astfel de infracţiuni. În cadrul acţiunilor organizate în cele cinci zile, la nivel naţional, au fost puse în aplicare peste 1.000 de mandate de percheziţie domiciliară şi 342 mandate de aducere”, a declarat Dobre.
Operaţiunea a avut drept scop principal combaterea infracţiunilor economico-financiare şi a celor de natură judiciară.
„Această activitate a vizat implementarea eficientă a măsurilor dispuse la nivel instituţional, pentru prioritizarea activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii în diversele sale manifestări, recuperarea efectivă a prejudiciilor provocate şi asigurarea protecţiei cetăţenilor de către autorităţile de aplicare a legii, prin abordarea integrată la nivelul unităţilor centrale şi teritoriale de specialitate a acestor fenomene infracţionale”, precizat chestorul.
Principalele infracţiuni cercetate în dosarele penale instrumentate în cadrul cărora au fost organizate acţiunile de amploare sunt cele de evaziune fiscală, înşelăciune, contrabandă, obţinere ilegală de fonduri, delapidare, nerespectarea regimului fiscal, contrafacere, nerespectarea legislaţiei privind protecţia mediului, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi altele, a indicat Aurel Dobre.
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au desfăşurat 129 acţiuni de amploare de administrare a probatoriului în 201 dosare penale aflate în lucru. În urma activităţilor desfăşurate au fost dispuse măsuri preventive faţă de 38 persoane, 13 fiind reţinute, două arestate preventiv, o alta arestată la domiciliu şi 22 de persoane au fost puse sub control judiciar.
Pentru recuperarea prejudiciului cauzat în cele 201 dosare penale, în această perioadă, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 86.000.000 de lei.
Totodată, au fost indisponibilizate aproape 15.000 de articole vestimentare şi peste 7.000 de parfumuri, în valoare de aproximativ 8.100.000 lei, peste 1.400.000 de lei şi aproape 230.000 de euro, 1.300 de litri de alcool, 608 metri cubi de agregate minerale şi peste 70 de tone de deşeuri.
Structurile teritoriale de arme, explozivi şi substanţe periculoase, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, au pus în aplicare, în cadrul operaţiunii naţionale, 67 mandate de percheziţie domiciliară în 21 de dosare penale, având ca obiect infracţiunile de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, braconaj cinegetic, uz de armă fără drept, nerespectarea regimului materiilor explozive şi nerespectarea regimului deşeurilor periculoase.
Faţă de şapte persoane a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar faţă de o alta măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 zile.
În vederea continuării cercetărilor au fost ridicate 20 arme letale, din care cinci deţinute ilegal şi 15 deţinute legal şi 11 arme neletale, supuse autorizării.
De asemenea, în urma percheziţiilor, au fost indisponibilizaţi 24.000 de euro, 141.500 de euro, susceptibili a fi falşi, şi aproape 180.000 de lei.
În cadrul activităţilor derulate pe linia nerespectării regimului vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic au fost indisponibilizate 89 de trofee de vânat, o lunetă, 303 kilograme carne de vânat, trei câini rasa ogar, precum şi dispozitive de vedere pe timp de noapte, camere video, camere cu termoviziune şi camere de vânătoare.
În urma acţiunilor derulate de poliţişti pentru protecţia mediului, au fost indisponibilizate trei kilograme de articole pirotehnice, 50 de tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase provenite din activitatea de dezmembrare ilegală a autovehiculelor, 765 litri de deşeuri periculoase şi aproape 250 de tone de vehicule scoase din uz.
În domeniul investigaţiilor criminale, poliţiştii, împreună cu procurorii de caz, au pus în aplicare 40 de mandate de percheziţie domiciliară, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, proxenetism, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Faţă de 11 persoane a fost dispusă măsura reţinerii, iar în vederea continuării cercetărilor au fost ridicate un autoturism în valoare de 40.000 euro, 4.000 de euro, 10 arme neletale (tip puşcă şi pistol), cutii de muniţie neletală, telefoane mobile, laptopuri şi alte medii de stocare.