Poliţia Română avertizează: Utilizarea programelor fără licenţă creşte riscul incidentelor de securitate informatică

Economica.net
10 03. 2015
malware_attack_05655800

Legătura dintre software-ul nelicenţiat şi malware-ul aflat pe PC-uri este evidenţiată de un studiu recent realizat de BSA / The Software Alliance, împreună cu care IGPR derulează un parteneriat pentru prevenirea şi combaterea pirateriei software.

„Analiza, realizată de firma globală de cercetare IDC, indică faptul că, cu cât este mai ridicată rata software-ului nelicenţiat pentru PC-uri într-o ţară, cu atât mai mult malware este întâlnit, în general, pe PC-urile din acea ţară. Implicaţiile pentru autorităţile publice, companiile private şi utilizatorii privaţi sunt evidente: eliminarea software-ului nelicenţiat din reţelele lor IT ar putea ajuta la reducerea riscului de incidente de securitate informatică”, se arată în comunicat.

Legătura dintre programele informatice fără licenţă şi virusarea sistemelor este evidenţiată şi de o analiză realizată de către Microsoft, membru BSA. Studiul, realizat în 81 de ţări, a arătat că rata de utilizare de software nelicenţiat dintr-o ţară este un indicator important al ratei la care malware-ul este întâlnit în aceeaşi ţară.

Acelaşi studiu a relevat că principalul motiv indicat de utilizatorii de pretutindeni pentru a nu utiliza software nelicenţiat este evitarea ameninţărilor de securitate generate de malware. Printre riscurile asociate cu software-ul nelicenţiat, 64% dintre utilizatorii la nivel global au indicat, ca principală îngrijorare, accesarea neautorizată a sistemului de către hackeri, iar 59% au indicat pierderea de date.

„BSA şi Poliţia Română încurajează organizaţiile să implementeze proceduri interne de control, cum ar fi standard ISO pentru practici SAM (Software Assets Management), pentru a-şi reduce expunerea la ameninţări de securitate informatică, prin asigurarea că tot software-ul instalat pe sistemele lor este deplin licenţiat. Din acest motiv, cei doi parteneri au realizat, începând din 2011, o serie de campanii de informare adresate mediului de afaceri, încercând să atragă atenţia asupra ameninţărilor de securitate asociate utilizării de software nelicenţiat”, se precizează în comunicatul IGPR.

În primii trei ani de parteneriat s-a acordat consultanţă telefonică individualizată către 14.488 de companii şi au fost trimise peste 80.000 de scrisori de informare, semnate de ambii parteneri. În campania curentă, derulată în perioada septembrie 2014 – iunie 2015, au fost deja trimise 30.000 de scrisori, s-a acordat consultanţă individualizată prin telefon către 6.780 de companii şi s-a discutat şi cu reprezentanţii a 527 de companii, în cadrul unor întâlniri locale organizate la Cluj, Iaşi, Sibiu, Ploieşti, Bucureşti.

IGPR are, printre atribuţiile stabilite de lege, prevenirea şi combaterea criminalităţii economico-financiare, constatarea infracţiunilor prevăzute la regimul dreptului de autor şi al drepturilor conexe şi efectuarea de cercetări în legătură cu acestea.

BSA / The Software Alliance este reprezentantul principal al industriei globale de software în faţa guvernelor şi pe piaţa internaţională. Membrii săi se numără printre cele mai inovatoare companii din lume, creând soluţii software care catalizează economia şi îmbunătăţesc viaţa modernă.