Poliţia Română îşi cumpără echipamente informatice de 33,6 milioane de lei

Economica.net
09 07. 2017
politia_6893076854930_91992500

Proiectul, intitulat SISPOL 2, este finanţat de Comisia Europeană, în cadrul Programului Naţional Fondul pentru Securitate Internă – componenta cooperare poliţienească, şi se derulează pe parcursul a 36 de luni, în perioada 25 noiembrie 2016 – 24 noiembrie 2019.

Bugetul este de 33.625.035,70 de lei, din care 25.218.776,78 de lei reprezintă finanţarea comunitară şi 8.406.258,92 lei cofinanţare.

Potrivit IGPR, prin intermediul SISPOL 2, sistemul informatic pe care îl gestionează Poliţia Română, unul dintre cele mai complexe din ţară, îşi va dezvolta securitatea şi performanţa, contribuind astfel la sporirea calităţii muncii operative a poliţiştilor.

Obiectivul general este asigurarea securităţii, performanţei şi disponibilităţii sistemului informatic al Poliţiei Române, în scopul creşterii capacităţii de stocare şi transmitere a datelor, concomitent cu asigurarea disponibilităţii sistemelor care gestionează informaţii de interes poliţienesc.

Sursa: AGERPRES