Politicienii europeni vor câte o stație de încărcare pentru mașini electrice la fiecare 60 km și plata prin POS

Odată cu adoptarea deciziei de a interzice vânzarea mașinilor noi alimentate cu benzină sau motorină din 2035, politicienii europeni au semnat și un acord provizoriu cu privire la majorarea numărului de stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Robert Stan - mie, 29 mart. 2023, 16:13
Politicienii europeni vor câte o stație de încărcare pentru mașini electrice la fiecare 60 km și plata prin POS

Uniunea Europeană a ajuns la un acord provizoriu privind majorarea numărului staţiilor de încărcare pentru vehicule electrice şi combustibili alternativi, în condiţiile în care blocul comunitar caută să reducă amprenta de carbon a sectorului transporturilor.

„Acordul va transmite cetăţenilor şi altor părţi interesate un semnal clar că va fi instalată pe teritoriul UE infrastructură de reîncărcare uşor de folosit şi staţii de alimentare pentru combustibilii alternativi, cum ar fi hidrogenul”, a anunţat Andreas Carlson, ministrul Infrastructurii din Suedia, ţara care deţine preşedinţia rotativă a UE.

Obiectivul UE este de a avea disponibile mai multe staţii de încărcare pe străzile din zonele urbane, precum şi pe autostrăzi, a explicat oficialul suedez.

Potrivit acordului, stațiile de încărcare pentru mașinile electrice trebuie amplasate la fiecare 60 km de-a lungul principalelor autostrăzi ale UE până în 2026.

Stațiile de mare putere pentru camioane și autobuze trebuie să fie instalate pe cel puțin jumătate din rețeaua principală de drumuri a UE și la fiecare 120 km până în 2028. De asemenea, până în 2031, punctele de alimentare cu hidrogen vor fi instalate la cel mult 200 km una de cealaltă.

Pentru că nu toate șoselele din UE au același trafic de mașini electrice sau cu hidrogen, la solicitarea unor state membre vor exista scutiri pentru drumurile care înregistrează volume reduse de trafic. Textul acordului provizoriu include o clauză de revizuire care va evalua evoluția tehnologică și a pieței din sectorul vehiculelor grele.

Odată cu majorarea numărului de stații de încărcare, politicienii solicită o simplificare a modalităților de plată și o stimulare a interoperabilității.

În acest context, fiecare stație de încărcare va trebui să ofere clienților opțiunea de a plăti cu cardul de debit sau de credit, sau, în anumite cazuri, folosind un cod QR, eliminând nevoia de a încheia un abonament.

De asemenea, furnizorii de servicii de încărcare trebuie să afișeze costul operațiunii într-un mod ușor de înțeles și comparabil (preț/kWh sau preț/minut).

Conform acordului, fiecare stat membru al UE trebuie să se angajeze să respecte un obiectiv minim obligatoriu de infrastructură, prezentând Comisiei Europene o foaie de parcurs până la atingerea obiectivului.

Decizia adoptată de miniștrii UE oglindește măsura decisă de Parlamentul European în octombrie 2022.

Citește și:

– Acord provizoriu în UE pentru majorarea numărului staţiilor de încărcare pentru maşinile electrice şi cele pe combustibili alternativi
– România deține circa 1.350 de stații de încărcare pentru mașini electrice, 42% fiind rapide – studiu

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...