Politicile britanice privind studenţii români şi bulgari sunt ilegale. Cine spune asta
Kostadinova porneşte de la un articol publicat în cotidianul The Independent în care o studentă româncă din Marea Britanie prezintă modul discriminator în care sunt trataţi în sistemul britanic studenţii români şi bulgari şi argumentează că această politică este ilegală.
Un student străin din orice colţ al lumii are dreptul de a lucra part-time pe durata studiilor şi cu normă întreagă în vacanţă, măsură care se aplica întocmai studenţilor români şi bulgari, până în 2007, când cele două ţări au aderat la Uniunea Europeană. Ulterior momentului aderării la UE, studenţii din cele două ţări s-au confruntat cu restricţii dure în ceea ce priveşte dreptul la muncă.
Românii şi bulgarii trebuie să obţină un „certificat galben”, emis de Autorităţile Britanice de Frontieră (UKBA), care confirmă dreptul de a lucra part-time, iar procesul de obţinere al acestui document poate dura până la 10 luni şi presupune reţinerea buletinului sau paşaportului, deci restricţionează, în plus, posibilitatea de a reveni în ţară. Totodată Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate (European Health Insurance Card) nu este valabil, ci doar o asigurare privată obţinută în Marea Britanie precum şi dovada unui cont bancar în Marea Britanie sau existenţa unui sponsor.
În Tratatul de Aderare la UE din 2007 este stipulat că Marea Britanie are dreptul de a restricţiona accesul la piaţa muncii pentru cetăţenii din Bulgaria şi Rămânia pe o perioadă de până la şapte ani (restricţiile expiră la 1 ianuarie 2014).
Unul dintre principiile fundamentale ale integrării UE este dreptul al liberă circulaţie, reiterat prin decizia Curţii Europene de Justiţie (Cazul C-15/11) cu privire la restricţiile impuse românilor şi bulgarilor de către Austria. Galina Kostadinova evocă faptul că petiţiile pentru modificarea legislaţiei nu sunt de ajuns şi că, mai ales în contextul în care Bruxelles-ul a decis ca anul 2013 să fie Anul European al Cetăţenilor, românii şi bulgarii at trebui să ceară Marii Britanii respectarea îndatoririlor legale ale unei pieţe unice europene.