Poliţist din Cugir, lovit cu un ciocan de un bolnav psihic dintr-un centru medical

Economica.net
14 02. 2012

Reprezentanţii Biroului de presă al Poliţiei Judeţene Alba au informat, marţi, că o patrulă a Poliţiei Cugir a fost solicitată, luni seară, pentru a acorda sprijin personalului unui centru medical din Vinţişoara, judeţul Alba, în vederea reinternării unui bolnav psihic în vârstă de 58 de ani, din Cugir, informează Mediafax.

În timpul intervenţiei, bolnavul a devenit violent şi a aruncat cu un ciocan spre unul dintre poliţişti, provocându-i o rană la încheietura mâinii stângi.

Bolnavul a fost imobilizat, folosindu-se un spray lacrimogen, şi a fost dus la unitatea spitalicească unde a fost internat.

Poliţistului i-au fost acordate îngrijiri medicale la Spitalul din Cugir, fără a fi necesară internarea sa.

Cazul este cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, agresorul poliţistului fiind acuzat de ultraj.