Poliţiştii doljeni asigură ordinea şi siguranţa publică românilor care merg pe litoralul bulgăresc

Poliţiştii doljeni şi cei din Vidin, Bulgaria, desfăşoară în perioada iunie-septembrie a.c., ca în fiecare an în perioada sezonului estival, activităţi comune pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică pentru cetăţenii români care aleg să îşi petreacă concediile în staţiuni de pe teritoriul bulgar.
Economica.net - vin, 27 iun. 2014, 15:40
Poliţiştii doljeni asigură ordinea şi siguranţa publică românilor care merg pe litoralul bulgăresc

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, acest gen de activităţi se desfăşoară în zonele care converg frontierei comune româno-bulgare, urmărindu-se creşterea securităţii traficului rutier, respectiv prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie cauzate de nerespectarea prevederilor legale şi în special nerespectarea regimului legal de viteză.

‘Poliţiştii români şi bulgari au în vedere verificarea şi depistarea în trafic a vehiculelor care nu îndeplinesc condiţiile de a fi admise în circulaţie pe drumurile publice. Poliţiştii doljeni care se vor afla pe teritoriul Bulgariei vor acorda sprijin colegilor bulgari în verificarea documentelor cetăţenilor români şi autovehiculelor înmatriculate în România, urmând ca în acelaşi mod să acţioneze şi poliţiştii bulgari angrenaţi în activităţile de pe teritoriul ţării noastre’, a declarat, vineri, Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Potrivit sursei citate, astfel de acţiuni au o importanţă deosebită pentru schimbul de experienţă şi bune practici realizat între poliţiştii români şi bulgari, dar şi pentru informarea cetăţenilor români participanţi la trafic.

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului bugetar....
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...