Polonezii care au preluat RIB vor noi achiziţii în regiune, ca să ajungă precum Erste sau Raiffeisen

Grupul polonez Getin, care a preluat Romanian International Bank (RIB) în noiembrie, vrea să facă noi achiziţii în Europa Centrală şi de Est pentru a profita de preţurile reduse şi pentru a-şi consolida prezenţa regională, a declarat directorul general, Piotr Kaczmarek, citat de Mediafax.
Economica.net - vin, 11 iul. 2014, 10:00
Polonezii care au preluat RIB vor noi achiziţii în regiune, ca să ajungă precum Erste sau Raiffeisen

Getin vrea să ajungă precum Erste Group Bank sau Raiffeisen Bank „în anii lor cei mai prosperi”, a afirmat Kaczmarek într-un interviu pentru publicaţia poloneză Parkiet. Cele două bănci austriece sunt printre cele mai mari bănci active în Europa Centrală şi de Est.

Grupul are planuri pentru noi achiziţii, în principal pe pieţele unde este deja prezent, a spus Kaczmarek.

„Urmăm regula că de pe pieţele de unde se retrag alte companii se pot cumpăra, din punctul nostru de vedere, active strategice ieftin”, a spus el.

Getin, cu o valoare de piaţă de 665 milioane de dolari, a preluat în noiembrie Romanian International Bank şi deţine bănci şi în Ucraina, Belarus şi Rusia.

Citeşte mai mult pe Mediafax

Te-ar mai putea interesa și
Mesajul lui Burduja după doi ani de ministeriat la Energie
Mesajul lui Burduja după doi ani de ministeriat la Energie
Sebastian Burduja, care a ocupat doi ani poziția de ministru al Energiei, a vorbit despre cinci lucruri importante care s-au întâmplat în acest timp. Burduja nu va mai fi ministru, postul va......
UniCredit SpA va internaliza afacerea sa de asigurări de viață și aplică pentru statutul de conglomerat financiar
UniCredit SpA va internaliza afacerea sa de asigurări de viață și aplică pentru statutul de conglomerat financiar
UniCredit SpA, a anunțat internalizarea afacerii sale de asigurări de viață și va aplica pentru statutul de conglomerat ...
Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de minimum 800 de pasageri și caută terenuri pentru aciziționare sau expropiere
Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de minimum 800 de pasageri și caută terenuri pentru aciziționare ...
Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de procesare pasageri, cu facilitățile ...
Expunerea cronică la lumină artificială poate provoca comportamente care seamănă cu depresia
Expunerea cronică la lumină artificială poate provoca comportamente care seamănă cu depresia
Expunerea cronică la lumina artificială pe timpul nopții poate declanșa comportamente asemănătoare depresiei prin activarea ...