Polonezii de la CIECH au studiul de fezabilitate pentru noua centrală termoelectrică de la Vâlcea. De ce mai e nevoie să o și facă

CIECH Soda, care deține fabrica e soda de la Râmnicu Vâlcea, oprită de un an, anunță că proiectul unei noi cetrale termoelectrice în cogenerare, de care depinde repornirea producției de soda,  este fezabil. Compania are însă nevoie de bani europeni pentru investiție, de un partener cu care să deruleze proiectul și, cel mai important, de schema-bonus de cogenerare.
Mihai Nicuţ - joi, 17 sept. 2020, 06:14
Polonezii de la CIECH au studiul de fezabilitate pentru noua centrală termoelectrică de la Vâlcea. De ce mai e nevoie să o și facă

CIECH Soda România anunță finalizarea studiului de fezabilitate privind propria sursă de abur industrial și energie electrică, o centrală în cogenerare de înaltă eficiență. Studiul, care documentează posibila reluare a producției de sodă, marchează un an de la momentul când compania a fost nevoită să intre în stand-by și arată că, din punct de vedere tehnic, sunt îndeplinite toate condițiile pentru reluarea producției, se arată într-un comunicat al companiei.

“Potrivit studiului, într-un interval de aproximativ 3-4 ani, poate fi construită o nouă centrală în cogenerare pe terenul care aparține fabricii, care va contribui la crearea a aproape 1.000 de noi locuri de muncă în județ. Totuși, decizia de a merge mai departe în direcția construcției noii centrale în cogenerare de înaltă eficiență este condiționată de necesitatea îndeplinirii unor condiții specifice, precum accesul la fonduri pentru completarea investiției din linii de finanțare asigurate de UE, alocare la sistem de bonus de cogenerare , conexiunile la rețeaua energetică națională și accesul pe termen lung la materii prime.

Mai mult, construirea unei noi centrale în cogenerare necesită atragerea unui partener extern pentru CIECH care va fi responsabil pentru construcția și întreținerea unei noi surse de abur industrial și, de asemenea, pentru finanțarea investiției. În schimb, CIECH va semna un contract pe termen lung pentru achiziționarea aburului tehnologic de la noua centrală în cogenerare”, se arată în comunicat.

După îndeplinirea condițiilor menționate mai sus, reluarea activității CIECH Soda România și a SNS Salrom/Exploatarea Minieră va asigura o creștere a numărului de noi locuri de muncă în economia locală a județului Vâlcea și le va susține pe cele existente (potrivit unui raport EY, publicat la 16.09.2019, au fost create peste 4.400 de locuri de muncă în România, în 2018, ca urmare a activităților CIECH Soda România).

 „Vestea bună este că reluarea producției de sodă este posibilă și că poate fi asigurată o creștere ulterioară, dar vestea proastă este că a trecut deja un an. Există speranțe pentru fabrica noastră, dar toate deciziile referitoare la alte investiții trebuie luate într-un context favorabil și cu sprijin pe care sperăm să îl găsim, în pofida perioadei dificile prin care trecem”, a declarat Witold Urbanowski, CEO al CIECH Soda România.

 “Activitatea CIECH Soda România este în prezent redusă la 80 de angajați care sunt implicați în producția de silicați, cu ajutorul unui generator de abur industrial de joasă presiune și pentru mentenanța utilajelor din fabrica de sodă în conformitate cu procedurile de întreținere stand-by. Cu toate acestea, având în vedere noile resurse financiare disponibile, în special fondurile UE pentru redresarea economiei, precum și angajamentele de reducere a emisiilor de CO2 asumate de România, se poate crea un context favorabil pentru grăbirea deciziilor de a construi noua central”, mai arată comunicatul.

 „Studiul arată, printre altele, posibilitatea unei reduceri a emisiilor de CO2 cu 275.000 de tone în producția de abur față de volumul emisiilor de carbon generate de fostul furnizor, iar acest lucru este încurajator în ceea ce privește continuarea dezvoltării planurilor, în deplină conformare cu cerințele asumate și de statul român privind politicile europene Green Deal. Desigur, aceste aspecte depind încă de luarea unor decizii finale de către toți factorii implicați, adică investitori și autorități, dar suntem cu adevărat entuziasmați de ideea că am putea relua activitatea de producție a sodei, reînnodând tradiția de peste 60 de ani de mândrie profesională în Vâlcea”, a concluzionat Witold Urbanowski.

CIECH Soda România a oprit producția la fabrica de sodă de la Râmnicu Vâlcea acum un an, ca urmare a creșterii prețului aburului pe care i-l livra CET Govora – scumpire de 80% în nici doi ani. Acum, compania încearcă să construiască o centrală termoelectrică în cogenerare, ca să aibă propria sa sursă de energie termică și electrică.

Polonezii derulează acum, singuri investiția, în condițiile în care, în trecut, au încercat acest lucru în parteneriat cu Consiliul Județean și/sau CET Govora, producătorul de energie electrică și termică din zonă

Potrivit datelor din proiect, investiția este în două etape, și presupune instalarea, pe amplasamentul fabricii de sodă de la Vâlcea, a două instalații de cogenerare în ciclu combinat, cu o putere electrică instalată totală de 230 MW și cu 200 MW instalați termici, sub formă de abur industrial.

 Fabrica de la Vâlcea, cumpărată de grupul polonez CiECH Soda, era ultimul producător de sodă calcinată rămas în țară, furnizând materii prime importante pentru diferiți producători locali de sticlă, detergenți, substanțe chimice și produse metalurgice, reprezentând o sursă locală și de încredere pentru aprovizionarea cu sodă calcinată. Reluarea producției va ajuta și la reducerea importurilor de sodă calcinată din Bulgaria și Turcia până la aproximativ 30 milioane de dolari pe an. În ceea ce privește contribuția la economia orașului Râmnicu Vâlcea și a României prin plata de impozite, un raport EY comandat de companie a arătat că fiecare 1 milion de lei plătit sub formă de impozite a atras alte 3 milioane de lei la bugetul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...