Polonezii de la LOT îşi anunţă primele zboruri pe ruta Cluj-Varşovia
‘Este o confirmare a companiei noastre că vrem să devenim o companie de top în noua Europă, unde România este o piaţă cheie pentru noi. Aceste zboruri spre Cluj reprezintă încă un pas pentru ceea ce înseamnă investiţiile LOT în România. Dacă rezultatele vor fi pozitive, atunci vom vedea în curând zboruri zilnice pe această destinaţie’, a menţionat Jakub Malecki.
Directorul Aeroportului Internaţional ‘Avram Iancu’ Cluj, David Ciceo, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că noua rută asigură, în premieră, o legătură aeriană cu capitala Poloniei, precum şi o serie de conexiuni ale pasagerilor aeroportului clujean cu oraşe importante din Europa şi America de Nord.
El a mai spus că, în 2015, Aeroportul ‘Avram Iancu’ s-a clasat pe locul cinci în Europa, din punct de vedere al creşterii numărului de pasageri, la categoria aeroporturilor sub cinci milioane de pasageri, şi că pentru anul în curs se aşteaptă la o creştere de circa 20%, apropiindu-se astfel de cifra de două milioane de pasageri anual.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Marius Mânzat, a spus că noua rută va aduce noi opţiuni de călătorie pentru pasagerii aeroportului clujean şi va oferi o conectivitate sporită judeţului Cluj şi întregii regiuni.