Polonezii de la Zabka vor să spulbere orice concurență: văd posibile 4.000 de magazine în România. Rețeaua Froo a ajuns deja la aproapre 90 de magazine la noi în țară

Grupul polonez Zabka, care a intrat anul trecut în România și a ajuns deja la o rețea de 89 de magazine, vede un porențial de 4.000 de magazine pe piața din România. Polonezii au plan să deschidă, pe piețele unde operează, 1.000 de magazine pe an.
Economica.net - S, 05 apr. 2025, 13:39
Polonezii de la Zabka vor să spulbere orice concurență: văd posibile 4.000 de magazine în România. Rețeaua Froo a ajuns deja la aproapre 90 de magazine la noi în țară

“La data de 31 decembrie 2024, Grupul Żabka opera 11.069 de magazine, menținându-și poziția de cea mai mare rețea de magazine de proximitate din Europa, după deschiderea a 1.166 de locații noi în decursul anului. În 2024, Grupul a intrat pe piața din România, lansând 60 de magazine până la sfârșitul anului”, arată Zabka într-un comunicat de presă cu ocazia prezentării rezultatelor anuale.

“În 2025, Żabka își va consolida în continuare prezența în România sub brandul dedicat Froo, adaptând formatul dovedit al magazinelor Żabka la preferințele consumatorilor locali. În conformitate cu estimările comunicate cu ocazia IPO-ului, Grupul estimează un potențial total de piață de aproximativ 19.500 de magazine în Polonia și în jur de 4.000 de magazine în România, ceea ce oferă perspective considerabile de creștere viitoare în ambele zone”, mai arată polonezii.

Tomasz Blicharski, Director General pentru Strategie și Dezvoltare al Grupului, a declarat:

„Valorificând megatendințele de consum actuale și avantajele noastre competitive distincte, continuăm să extindem ecosistemul Żabka, definit prin comoditate absolută, cu scopul de a simplifica și mai mult viața de zi cu zi a oamenilor.

Un reper important în 2024 a fost intrarea noastră pe piața din România prin achiziția DRIM Daniel Distributie, urmată de lansarea a câtorva zeci de magazine sub brandul dedicat Froo în doar câteva luni. Ambiția noastră pe termen mediu este de a dubla vânzările către clientul final între 2023 și 2028.

Vizăm atingerea acestui obiectiv prin deschiderea constantă a peste 1.000 de magazine noi anual, stimulând în același timp creșterea atât în locațiile existente (LfL), cât și prin canalele noastre digitale. În cadrul DCO ( Digital Customer Offering – n.red.)  ne-am propus un obiectiv ambițios: creșterea de cinci ori a vânzărilor către clientul final până în 2028.”

Zabka se extinde agresiv în România cu brandul Froo

Zabka a deschis primele magazine din Constanța la finalul lunii trecute. Este al treilea județ unde polonezii se extind pe plan local. În prezent, compania a dechis 89 de magazine Froo.

Retailerul a deschis primele trei magazine la Constanța, potrivit datelor companiei. Zabka a deschis până în prezent 68 de magazine în București, 11 în județul Ilfov și patru magazine în Pitești, județul Argeș.

Recent, Economica.net a relatat că Zabka a capitalizat cele două firme pe care le deține în România cu 21,6 milioane de euro. Retailerul polonez Zabka a intrat în România anul trecut prin preluarea pachetului majoritar în compania Drim Daniel Distribuție FMCG, de la familia Trandafir.

Înfiinţată în 1998, Zabka este una din mărcile cele mai cunoscute ale Poloniei

Te-ar mai putea interesa și
Încă un impozit crește substanțial. Guvernul sancționează și câștigurile la bursă, nu doar pe cele din dividende
Încă un impozit crește substanțial. Guvernul sancționează și câștigurile la bursă, nu doar pe cele din dividende
Guvernul României a decis să impoziteze mai mult toate tipurile de câștiguri financiare, de la cele din dobânzi, până la cele din dividende și din plasamente la bursă. După ce s-a decis ca......
Administratorul SGR a scăpat de obligația de a vinde cel puțin 50% din materialele reciclabile prin Bursa Română de Mărfuri. Guvernul a abrogat măsura, ca urmare a dificultății punerii în practică
Administratorul SGR a scăpat de obligația de a vinde cel puțin 50% din materialele reciclabile prin Bursa Română de ...
Guvernul a decis, joi, abrogarea obligaţiei impuse administratorului Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR) de a tranzacţiona ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 77% pe secțiunea 4. Este pregătit să înceapă lucrările de asfaltare
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 77% pe secțiunea 4. Este pregătit să înceapă ...
Stadiul lucrărilor pe secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș (9,86 km) a A1 Sibiu - Pitești se apropie de 77%, anunță ...
Rafinăria Petromidia și-a crescut masiv producția de carburanți. Pierderile s-au diminuat
Rafinăria Petromidia și-a crescut masiv producția de carburanți. Pierderile s-au diminuat
Rompetrol Rafinare a înregistrat în primul semestru din 2025 o creștere operațională semnificativă și o îmbunătățire ...