Polonezii şi cehii şi slovacii, interesaţi de cumpărarea CFR Marfă. Vezi companiile

Investitori din Polonia şi Cehia şi-au exprimat intenţia de a prelua CFR Marfă iar săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire cu o firmă din Slovacia, fiind aşteptat ca acest proces de privatizare să atragă şi interesul unor transportatori români, a declarat marţi directorul general al companiei, Constantin Zaharia.
Economica.net - mar, 25 sept. 2012, 08:30
Polonezii şi cehii şi slovacii, interesaţi de cumpărarea CFR Marfă. Vezi companiile

„Deja am început să avem contacte cu posibili investitori. S-au prezentat investitori din Polonia şi Cehia şi sunt semnale că şi transportatori interni vor veni să stea de vorbă cu noi”, a afirmat Zaharia la o dezbatere organizată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), care deţine integral CFR Marfă, pe tema privatizării societăţii.

Contactat ulterior de MEDIAFAX, el a precizat că până în prezent au avut loc întâlniri cu reprezentanţi ai PKP Cargo (Polonia) şi AWT (Cehia). Totodată, o altă companie străină care şi-a manifestat interesul pentru CFR Marfă este Optifin Invest (Slovacia), cu reprezentanţii căreia vor avea loc discuţii săptămâna viitoare.

„Amănuntele de discută după cumpărarea caietelor de sarcini”, a adăugat Zaharia.

Horaţiu Buzatu, secretarul general adjunct al MTI, care coordonează activitatea CFR Marfă şi privatizarea companiei, a declarat că procesul de trecere în proprietate privată a operatorului de transport marfă se va face după o strategie „privită cu destule animozităţi”, care însă nu reprezintă documentul final, ci cadrul general, urmat de norme specifice.

„Ne dorim în primul rând maximarea preţului. Interesul nostru nu este să scăpăm oricum de CFR Marfă, ci statul să obţină cât mai mult din această privatizare”, a spus el.

Autorităţile vizează vânzarea integrală a pachetului de acţiuni.

Posibilitatea de a ceda o participaţie parţială nu este fezabilă, o analiză Deloitte arătând că statul ar trebui fie să vândă integral compania fie să o lichideze, a spus oficialul MTI.

Licitaţia va fi organizată după aplicarea unor criterii de precalificare.

„Nu va fi suficientă buna intenţie a investitorilor”, a spus Buzatu.

CFR Marfă are un capital de 56 milioane euro, active din bilanţ de circa 300 milioane euro, datorii de 450 milioane euro şi pierderi anuale de 50 milioane euro.

Vânzarea companiei de transport feroviar este una din condiţiile asumate de Guvern prin acordul cu FMI.

Strategia de privatizare a CFR Marfă va fi aprobată în această săptămână de guvern, potrivit ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi.

Ministerul Transporturilor va fi mandatat să vândă integral acţiunile deţinute la CFR Marfă prin licitaţie cu strigare, precum şi pachetul obţinut de stat în urma conversiei datoriilor în acţiuni şi cel rezultat în urma compensării datoriilor companiei către CFR SA.

Astfel, MTI va fi mandatat să vândă pachetul de acţiuni reprezentând 100% din capitalul social al CFR Marfă prin licitaţie cu strigare, cu criterii de precalificare a investitorilor, precum şi pachetul care va fi deţinut de statul român în urma conversiei datoriilor societăţii în acţiuni şi cel rezultat în urma cesiunii şi compensării datoriilor CFR Marfă către CFR.

În luna august, MTI a anunţat că îşi asumă privatizarea CFR Marfă până în luna decembrie a acestui an, obiectiv care va fi atins şi în cazul celui mai pesimist scenariu.

Preţul de pornire a licitaţiei va fi stabilit de către MTI pe baza unui raport de evaluare a CFR Marfă. Garanţia de participare la licitaţie va reprezenta 20% din valoarea nominală a pachetului de acţiuni scos la vânzare, iar taxa de participare la licitaţie pentru investitorii care depun documentele de participare va fi de 5% din valoarea nominală a pachetului de acţiuni.

Asociaţia Transportatorilor Feroviari din România (ATFER), care reuneşte mai multe companii de transport feroviar, printre care Grup Feroviar Român, Servtrans, Unifertrans, Transferoviar Grup, apreciază că privatizarea CFR Marfă se face „pe genunchi”, iar procedura de vânzare va crea prejudicii însemnate atât statului, cât şi operatorilor privaţi de transport.

„Procedura de privatizare, precum şi Hotarârea de Guvern privind privatizarea nu au fost supuse consultării patronatului din domeniu, aşa cum eronat s-a specificat în proiectul HG elaborat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. În ultima procedură de privatizare publicată, pentru datoriile istorice ale CFR Marfă către bugetul statului şi cele către CFR SA (Infrastructura) s-a prevazut conversia acestora în acţiuni, respectiv cesiunea şi compensarea parţială a datoriei catre CFR SA şi apoi conversia acesteia în acţiuni. Considerăm această procedură ca inechitabilă faţă de ceilalăţi operatori de transport, care în decursul timpului au fost penalizaţi pentru astfel de datorii, precum şi faţă de stat, caruia i se diminuează nejustificat bugetul de sănătate şi asigurari sociale. De asemenea, această procedură favorizează, prin efectul licitaţiei şi al negocierii, diminuarea acestor datorii în valoare absolută cu ocazia privatizării”, arăta ATFER duminică, într-un comunicat.

Asociaţia consideră că, în pofida declaraţiilor oficiale de intenţie cu privire la privatizarea CFR Marfă încă de acum cinci ani, în realitate procesul de privatizare a fost tot timpul în „adormire”, neexistând o preocupare evidentă în realizarea acestuia.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...