Polonia a primit 5,15 milioane de refugiaţi ucraineni de la începutul războiului declanşat de Rusia

31 07. 2022
Refugiati Ucraina

În aceeaşi perioadă, 3,25 milioane de ucraineni s-au întors în ţara lor natală. Duminică, numărul persoanelor care au trecut graniţa spre Polonia a fost de 25.400, în timp ce alte 29.900 au ieşit din Polonia şi s-au întors în Ucraina.

Polonia şi alte ţări învecinate cu Ucraina au primit grupuri mari de ucraineni care şi-au părăsit locuinţele din cauza războiului declanşat de Moscova, un conflict militar care nu dă semne că ar slăbi în intensitate.

Potrivit Agenţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), peste 6 milioane de indivizi au fost înregistraţi ca refugiaţi în Europa de la începutul acestui război.

Cei mai mulţi se află în Polonia, care găzduieşte în prezent 1,2 milioane de refugiaţi, în timp ce Germania găzduieşte 670.000 de ucraineni. Republica Cehă oferă în prezent adăpost pentru peste 400.000 de refugiaţi ucraineni, conform celor mai recente date publicate de ONU.

Potrivit Poliţiei Frontieră din România, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 30.07.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.753.232 de cetăţeni ucraineni. Site-ul data.unhcr.org anunţă totodată că peste 1,8 milioane de ucraineni s-au refugiat în Federaţia Rusă.