Polonia a semnat un contract pentru forarea unui canal spre Marea Baltică, ocolind apele ruse
Canalul, lung de un kilometru, lat de 20 de metri şi având 5 metri adâncime, însoţit de diferite infrastructuri de transport, va traversa cordonul-litoral ce mărgineşte delta Vistulei. El ar urma să fie gata în 2022.
„Este un moment istoric pentru Polonia (…), de o importanţă politică enormă, pentru că ne face independenţi de vecinul nostru de la est”, Rusia, a declarat în timpul ceremoniei de la Elblag ministrul polonez al economiei maritime, Marek Grobarczyk, citat de agenţia PAP.
La ora actuală, pentru a ajunge în larg, ambarcaţiunile care pleacă din Elblag trebuie să ocolească peninsula ce aparţine o parte Poloniei şi o parte Rusiei şi să ceară autorizaţie de trecere acesteia din urmă, cu care Varşovia are relaţii adesea tensionate.
Proiectul a suscitat o controversă între susţinătorii noii căi de acces la Marea Baltică şi ecologişti, care evocă riscuri pentru faună şi floră, ce ar putea fi afectate din cauza modificărilor de salinitate a apelor deltei.