Polonia analizează o posibilă fuziune a celor trei companii energetice de stat

Guvernul polonez a surprins luni pieţele financiare după ce a anunţat că analizează o posibilă fuziune a celor trei companii energetice de stat, în ideea de a da naştere celei mai mari companii de profil din Europa Centrală şi a evita astfel o eventuală preluare ostilă, informează Reuters.
Economica.net - lun, 11 ian. 2016, 15:28
Polonia analizează o posibilă fuziune a celor trei companii energetice de stat

Ministrul polonez al Trezoreriei, Dawid Jackiewicz, a anunţat că vor fi analizate mai multe opţiuni pentru o fuziune între companiile de rafinare PKN Orlen şi Lotos cu producătorul de gaze PGNiG, urmând ca analizele să fie gata până la finele acestui trimestru. Împreună, cele trei companii au o valoare de piaţă de 60 miliarde de zloţi (15 miliarde de de dolari) aproape de două ori mai mult decât valoarea OMV, proprietarul Petrom, şi de trei ori mai mult decât capitalizarea de piaţă a grupului ungar MOL.

‘Am început să lucrăm la acest concept pentru a vedea care sunt efectele pozitive pe care le-am putea aştepta. Este vorba de a ne întări poziţia la aceste companii pentru a evita eventualele tentative de preluare ostilă’, a precizat Dawid Jackiewicz.

Guvernul polonez controlează PKN Orlen via o participaţie de 27,5%, în timp ce în cazul Lotos deţine o participaţie de 53,2% iar la producătorul de gaze PGNiG are 72% din acţiuni.

Pieţele financiare se tem însă că o astfel de fuziune face parte dintr-o campanie mai amplă a PiS de a controla economia, după ce Guvernul a schimbat deja mai mulţi directori la o serie de companii de stat, inclusiv la PKN.

‘Acesta este un nou semnal pentru investitori că Guvernul vrea să intre într-un sector strategic. Investitorii vor să facă profit în timp ce statul are obiective diferite’, a declarat Radoslaw Lipinski, analist la Pekao Investment Banking.

Partidul conservator Lege şi Justiţie, care a câştigat detaşat alegerile legislative din octombrie, a evocat posibilitatea unei fuziuni între PKN Orlen şi Lotos încă din anul 2007, de teamă că aceste companii de rafinare care procesează în principal petrol din Rusia ar putea deveni ţinta unei oferte de preluare lansată de o companie rusească. Noul director general de la PKN Orlen, Wojciech Jasinski, a fost ministru al Trezoreriei în precedentul guvern al PiS, în 2006-2007, fiind cel care a lucrat la fuziunea care până la urmă nu a mai avut loc.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremur în Tibet – 53 de morţi, clădiri prăbuşite
Cutremur în Tibet – 53 de morţi, clădiri prăbuşite
Un cutremur puternic produs marţi în regiunea himalayană Tibet, în sud-vestul Chinei, a făcut cel puţin 53 de morţi şi a provocat prăbuşirea a numeroase clădiri, seismul fiind simţit......
Jenseng Huang, CEO-ul Nvidia a prezentat oferta companiei la CES 2025, iar valoarea americanilor a urcat la 3,66 trilioane de dolari
Jenseng Huang, CEO-ul Nvidia a prezentat oferta companiei la CES 2025, iar valoarea americanilor a urcat la 3,66 trilioane ...
Inteligență artificială pentru a antrena mai bine roboți și mașini, precum și noile cipuri de jocuri dominate de Nvidia ...
Deși România mai are la dispoziție doar 63% din volumul de gaze depozitat, Burduja, ministrul Energiei, spune că nu sunt probleme
Deși România mai are la dispoziție doar 63% din volumul de gaze depozitat, Burduja, ministrul Energiei, spune că nu sunt ...
Ministrul Energiei Sebastian Burduja a afirmat că nu există riscul ca rezervele de gaze ale României pentru iarnă să ...
Calea ferată, neimportantă pentru autorități. Doar 633 km din 10.611 modernizați în 35 de ani
Calea ferată, neimportantă pentru autorități. Doar 633 km din 10.611 modernizați în 35 de ani
Situația căilor ferate din România nu bună, dacă este să privim câți kilometri au fost modernizați după Revoluție, ...