Polonia aprobă o finanţare de 14,7 miliarde dolari pentru prima sa centrală nucleară
Marţi, cabinetul condus de Donald Tusk a adoptat un proiect de act normativ care prevede majorarea capitalului companiei de stat PEJ Sp. z o.o., care este responsabilă de construirea viitoarei centrale nucleare cu o capacitate de 3,75 Gigavaţi pe malul Mării Baltice. Guvernul de la Varşovia va putea să transfere obligaţiuni sau numerar către PEJ, în funcţie de calendarul investiţiei.
Cea mai mare economie din Europa de Est face paşi spre reducerea dependenţei de cărbune şi a ales grupul american Westinghouse Electric pentru a-i construi prima sa centrală nucleară, ce ar urma să fie amplasată pe coasta Mării Baltice, scrie Agerpres.
Polonia intenţionează să termine prima sa centrală nucleară în 2036, când va înlocui termocentralele pe cărbune vechi, ceea ce va permite menţinerea furnizării de energie electrică în paralel cu curăţarea sistemului energetic.
Noul aport de capital venit de la Guvernul polonez va acoperi 30% din finanţarea necesară pentru viitoarea centrală nucleară, restul urmând să vină, sub formă de datorii, de la US Export-Import Bank şi alte instituţii financiare.
Decizia autorităţilor de la Varşovia vine în timp ce Comisia Europeană analizează propunerea Poloniei de a acorda ajutoare de stat pentru proiectul centralei nucleare, care pe lângă injecţii de capital includ şi un contract pentru diferenţă pentru energia electrică produsă la viitoarea centrală nucleară precum şi garanţii de stat pentru datoriile companiei PEJ.
Executivul comunitar a anunţat luna trecută că „are îndoieli la acest moment dacă măsura respectă în totalitate prevederile UE referitoare la ajutoarele de stat”.
Pe măsură ce energia nucleară cunoaşte o renaştere la nivel mondial, Polonia a decis să accelereze procedurile pentru a evita întârzierile. Wojciech Wrochna, responsabil guvernamental pentru infrastructura vitală, a spus că discuţiile cu UE ar putea dura mai mult de un an iar după aceea Polonia intenţionează să semneze un acord definitiv cu americanii de la Westinghouse Electric Co. şi Bechtel Group Inc.